Adunarea Generală a acţionarilor şi membrilor ACS Corona 2010 a decis, vineri, desfiinţarea secţiei de fotbal care a activat în Liga I, motivele fiind de ordin financiar, după cum a declarat preşedintele secţiei, Ciprian Anghell.
"În Adunarea Generală s-a decis ca fotbalul să fie desfiinţat şi în perioada următoare să se facă şi dezafilierea de la federaţie. Ne pare rău, dar motivele au fost foarte clare şi au împins la această decizie", a spus Anghel, citat de Mediafax.
La rândul său, primarul Braşovului, George Scripcaru, a declarat că s-au făcut eforturi pentru ca gruparea să termine campionatul Ligii I, din respect pentru celelalte echipe.
"S-a încheiat un drum, dar trebuie să fim cu toţii conştienţi că aceasta este decizia cea mai bună. Nu se putea continua, din motive financiare. S-au făcut eforturi mari ca această secţie să termine campionatul, din respect pentru jucători, federaţie, pentru celelalte echipe, dar nu în ultimul rând pentru a nu face rău, indirect, echipei FC Braşov, care se afla într-o situaţie delicată. Ne bucurăm că am încheiat acest proiect, aşa cum a fost el, cu bune şi mai puţin bune, dar clubul Corona are în acest moment alte responsabilităţi, faţă de secţiile care fac cu adevărat performanţă, şi anume hochei, sporturile de iarnă şi evident handbal. De asemenea, ne propunem să înfiinţăm la Corona o secţie de polo şi de nataţie, pentru că avem infrastructura potrivită pentru acest lucru", a spus primarul.
Echipa de fotbal Corona Brasov a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului 2013-2014, după ce a ocupat ultimul loc, 18, cu 14 puncte (două victorii, opt rezultate de egalitate şi 24 de înfrângeri), în primul eşalon fotbalistic intern.
În Adunarea Generală s-a decis, de asemenea, ca secţiile de hochei, handbal şi sporturi individuale să aibă un buget consistent în sezonul viitor, care să permită atingerea performanţei la cel mai înalt nivel.