Cu ce gânduri intram atunci în noul an,1989? Ce voiam? Concret, nimic în afară de faptul că ne rugam să se termine odată coşmarul îngrozitor pe care îl traversam, îndobitociţi de disperare şi de umilinţe.
Cel de Sus, ne-a îndeplinit dorinţa şi s-a terminat. După cincizeci de ani de orori am reînvăţat mersul biped şi ne-am redscoperit, în adâncul fiinţei noastre, ca naţie şi ca oameni.
Bucurie scurtă ! Naivitatea noastră ne-a împins să credem că totul s-a schimbat peste noapte şi că suferinţa noastră s-a încheiat pe veci. Poate că aşa ar fi şi fost dacă mult aşteptata schimbare n-ar fi fost înlocuită, hoţeşte, cum s- a dovedit apoi, cu o meşeteşugită plasă invizibilă aruncată peste noi de “foştii” de tot felul, care au dat iama să se înfrupte din…democraţia originală de folos doar lor, nu şi nouă.
La 31 decembrie, 2009, an în care vom intra la miezul acestei nopţi, se vor împlini 20 de ani, plini, de când am crezut că renaştem. Încă n-a fost să fie dar mai avem o şansă. Ultima, cred. Aceea de a folosi singura “armă” neletală dar extraordinar de puternică pe care nu ne-au luat-o: libertatea cuvîntului. Doar ea mai poate să ne salveze ca neam şi ca ţară!.Aşa să ne ajute Dumnezeu!
