Sari la conținut

Centrul Cultural „Reduta” îi invită duminică  pe braşoveni la două spectacole de teatru  deosebite.

Este vorba de “Gunoierul” de Mimi Brănescu, în regia lui Andrei Ralea, şi “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia Mariei Voronca, interpretată de Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” Lugoj. Intrarea la ambele spectacole este liberă. Evenimentul face parte din cadrul“Zilelor teatrului pentru amatori”.
Primul spectacol “Gunoierul” începe de la ora 17. Distribuţia: Gunoierul: Silviu Dudescu,  Vecinul: Eugen Francu, Sotia: Gina Moarcas, Monica Dabaca şi Chirovici: Nae Stefan.  "Lucrurile pe care le aruncăm ne definesc la fel de mult ca lucrurile pe care le păstram. Ce-ar afla Gunoierul despre tine daca ţi-ar umbla prin gunoi? Este provocarea la care te supune Mimi Brănescu, actor şi dramaturg.
A doua piesă care va fi reprezentată la Reduta este "Steaua fără nume", de Mihail Sebastian. Specactolul începe de la ora 19.00. Distribuţia: Profesorul Miroiu: Tudor Traila,  Mona: Cristina Velici, D-ra Cucu: Lacramioara Bercean,  Profesorul Udrea: Ovidiu Decean, Grig: Constantin Ilie, O eleva: Loredana Lupescu,  Seful Garii: Constantin Golosie şi Lenuta: Maria Rogobete. Personajele, Mona şi profesorul Miroiu provin din lumi diferite: ea, din tumultul urban, el, din linistea satului. Pentru câteva clipe, se întâlnesc într-o poveste de dragoste. Piesa a fost si subiectul unei ecranizări româno-franceze, "Mona, l"étoile sans nom" (1965). (L.A.)

Comentarii

Ultimă oră