Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a publicat o listă cu 22 de dosare de corupţie pentru care au fost analizate termenele de prescripţie. Din analiza Curţii, rezultă că judecarea dosarului în care este inculpat Dan Voiculescu ar trebui finalizată până în 2018, altfel procesul va înceta prin prescrierea faptelor. Termenul de prescripţie pentru fostul ministru Monica Iacob Ridzi (PDL) este 2024. Cătălin Voicu are termen de prescripţie 2021, iar Decebal Traian Remeş 2020. Dosarul Zambaccian - în care este învinuit Adrian Năstase, urmează să se prescrie în aprilie 2013, iar Dosarul Mătuşa Tamara urmează să se prescrie în iulie 2013. Tot în 2013 urmează să se prescrie şi dosarul terenurilor MApN în care sunt învinuiţi George Becali şi fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc. Prescripţia este termenul calculat în funcţie de dispoziţiile legislative în care un dosar ar trebui judecat. Dacă spre exemplu în cazurile prezentate mai sus nu este finalizată judecata şi nu se pronunţă o sentinţă atunci procesele încetează automat.