Unul dintre cei mai mari hocheiști români din toate timpurile, Gheorghe Huțanu s-a stins din viaţă. El a murit ieri la Spitalul Municipal din Sfântu Gheorghe, unde era internat de câteva câteva zile, dezvăluie Evenimentul Zilei. În ultimii doi ani, era internat la un cămin de bătrâni din localitatea Haghig, județul Covasna. Suferea de mai multe boli și era semiparalizat. Gheorghe Huţanu a fost component al echipei naţionale de hochei, fiind desemnat cel mai bun atacant al grupei valorice C la Campionatul Mondial de Hochei din 1971 din Elveţia. (A.M.)