Sari la conținut

Taţii din România protesteaza ca sunt discriminaţi în abecedare. Cu privire la faptul că abecedarele autorizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului discriminează tatăl, prezentându-l drept un părinte de rang inferior, Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor solicită Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să sancţioneze acest tip de discriminare şi să determine ministerul să modifice conţinutul manualelor pentru clasa I, se arată într-un comunicat de presă. "În fapt, Alianţa a analizat cele patru abecedare autorizate de ministerul de profil şi achiziţionate din fonduri publice, acestea fiind manualele care predomină în şcolile româneşti. Conţinutul acestora este evident discriminatoriu la adresa tatălui. Cuvântul „mamă” are în total 108 apariţii pe 60 de pagini ale celor patru manuale, în timp ce „tată”  figurează  numai de 40 de ori şi doar pe 19 pagini din totalul de 478 de pagini cât reprezintă însumate cele 4 abecedare", se arată într-un comunicat al Aliantei. "Abecedarul, le spune copiilor noştri că MAMA este parintele care contează, care merită sărbătorit şi onorat, care se ocupă de creşterea şi educarea lor, conservându-se astfel o mentalitate retrogradă, care s-a perpetuat de pe vremea când tatăl era cel care caştiga pâinea şi era puţin prezent în familie, un stereotip cu efect nociv asupra modernizării societăţii şi promovării familiei armonioase", mai reiese din comunicat. Acest demers al T.A.T.A, privind sesizarea CNCD, face parte din Campania Naţională de Popularizare a custodiei parentale comune post-divorţ.

Comentarii

Ultimă oră