Silviu Văduva a rezistat doar o zi la conducerea Vămii Bucureşti. Văduva şi-a dat demisia după ce Realitatea Tv a dezvăluit că el a fost numit director la Vamă, de şeful ANAF, Sorin Blejnar, printr-un ordin intern, deşi nu are nici cea mai mică experienţă în domeniu. De-a lungul anilor a deţinut funcţii de conducere în mai multe companii, iar din 2008 a fost consilier local la Primăria Sectorului 6, membru al Consiliului de administraţie RADET Bucureşti, iar din 2010 şi Consilier personal în MinisterulMuncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Donaţie de cinci ori mai mare. Însă poate ceea ce îl făcea competent pentru funcţia de la Vamă este apartenenţa sa la PDL şi donaţiile către acelaşi partid. Silviu Văduva apare pe lista celor care au făcut donaţii către PDL în perioada când ocupa funcţia de consilier local Primăria Sector 6. Potrivit CURS DE GUVERNARE a avut în 2009 venituri de 37.305 lei, iar donaţia făcută către PDL a fost de 199.500 lei. Presă centrală mai scrie că Silviu Văduva a fost exclus în ultima clipă de pe lista candidaţilor din partea PDL la alegerile parlamentare şi înlocuit cu Dan Liga.
Cu succes la femei. Silviu Văduva a fost scos de pe listă după ce conducerea partidului s-a arătat profund nemulţumită de imaginea de personaj monden. Picătura care a umplut paharul a fost articolul din ziarul Cancan din 11 octombrie, care relata cum Văduva ar fi încercat să o îmbete pe Delia Matache într-un club din Capitală. Însă pe lista cuceririlor Don Juanului dâmboviţean mai figurează fostul prefect al Capitalei Mioara Mantale şi sora cea mică a Monicăi Columbeanu, Ramona Gabor.