Managerii companiilor braşovene care activează în domeniul industrial au oportunitatea iniţierii sau dezvoltării relaţiilor economice cu Japonia. Vorbim despre un program finanţat de Uniunea Europeană, care are o durată de 4 săptămâni şi care este dedicat celor care vor să intre sau să-şi dezvolte afacerile pe piaţa niponă. ”Participanţii care vor fi beneficiarii acestui program vor participa la un pachet de cursuri care vor fi cursuri atât de iniţiere în limba japoneză, cursuri de iniţiere în istoria Japoniei, cât şi cursuri de economie şi dezvoltare a afacerilor pe piaţa japoneză, aceştia vor participa şi la nişte seminarii şi probe practice cu joc de rol în care vor fi implicaţi într-un element decizional şi de negociere” a declarat Simona Ordace, consultant C.C.I. Braşov. Cei interesaţi pot afla mai multe despre acest program de pe site-ul www. eu-japan.eu.