Potrivit reglementărilor europene, legumicultorii care se confruntă cu fenomenul de supraproducţie şi scădere drastică a preţului la legumele respective pot solicita despăgubiri, cu condiţia să fie membri ai unei organizaţii de producători acreditată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Anul aceasta, o singură organizaţie a solicitat un astfel de sprijin financiar, şi anume, Hortifruct care, la jumătatea lunii iulie a anunţat retragerea de pe piaţă a 1.000 de tone de castraveţi, scrie capital.ro. Organizaţiile de producători din sectorul fructe şi legume, recunoscute de MADR, pot implementa prin programele operaţionale aprobate, măsuri de prevenire şi gestionare a crizelor, alături de alte măsuri de investiţii, promovare sau dezvoltare. Măsura de retragere de pe piaţă constă în diminuarea cantităţilor oferite spre vânzare, pentru prevenirea apariţiei crizelor sau pentru soluţionarea unei situaţii de criză, astfel încât preţul de vânzare al produselor să asigure stabilitatea financiară a producătorilor