Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, legea lustraţiei, care impune restricţii ale unor drepturi pentru o perioadă de cinci ani persoanelor care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist, după cum anunţă Mediafax. Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Camerei cu 167 "pentru" şi patru abţineri, în absenţa opoziţiei. Proiectul prevede, printre altele, că vor fi lustrate persoanele care au avut funcţii politice de conducere retribuite de PCR, în aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Român, membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de miniştri, directorii de editură. Camera Deputaţilor este for decizional în legătură cu această o lege organică. (A.M.)