Sari la conținut

Consilierul Local Erwin Albu s-a săturat să lupte de unul singur în timp ce alţii îşi umăresc interese personale
Erwin Albu, principalul organizator şi animator al protestelor legate de închiderea Spitalului Municipal Codlea, a demisionat marţi din Consiliul Local. Totodată, şi-a depus şi mandatul de preşedinte al Forumului German Codlea, organizaţie apolitică pe care o reprezenta în forul legislativ codlean.
S-a săturat. Erwin Albu spune că s-a săturat de „politica carpatică”. Până acum, vocea consilierului a fost singura opusă trendului general din Consiliul Local. „Mi-am luat în serios activitatea şi am făcut-o cu pasiune, în timp ce alţii îşi urmăresc doar interesele personale”, declară cu amărăciune codleanul. Erwin Albu spune că nu mai poate face parte dintr-un Consiliu Local care rămâne impasibil la atitudinea sfidătoare a primarului Alexandru Popa, la absenţele acestuia şi la neregulile provocate de domnia sa.
Vrea să fie un exemplu. „Acuz şi interesele private din jurul Spitalului Municipal Codlea şi ultimele decizii ale Consiliului Local cu privire la acesta, privind demararea demersurilor de asociere cu entităţi private, în plin proces cu Guvernul României pentru asigurarea finanţării, proces la care juriştii primăriei se prezintă în cel mai jalnic mod posibil”, mai spune proaspătul demisionar pe o postare de pe blogul personal. Albu crede că demisia sa poate fi un exemplu care să-i încurajeze şi pe alţii să îşi schimbe atitudinea, abordarea şi principiile.

Comentarii

Ultimă oră