Conducerea Spitalului de Copii din Brașov face demersuri pentru construirea, cu sprijinul Consiliului Județean, a unei noi clădiri destinate copiilor cu boli infecțioase.
Această investiţie este extrem de necesară în contextul epidemiologic actual. Pentru realizarea acestei construcții, până în prezent a fost eliberat certificatul de urbanism, fiind făcute în continuare demersuri pentru obținerea celorlalte autorizații și avize.
"Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov și-a propus pentru perioada următoare construirea unui corp nou de clădire, o investiție extrem de necesară, mai ales în contextul epidemiologic actual. Această clădire, care se va afla tot în curtea spitalului, am dori să o dedicăm pacienților cu afecțiuni infecțioase, infecto-contagioase și evident, atât cât mai ține această pandemie, izolării copiilor cu COVID-19. Clădirea va avea trei nivele, ne popunem să aibă în jur de 35 de paturi, să fie dotată la ultimele standarde în ceea ce privește managementul acestor boli infecțioase, foarte bine compartimentată, cu o zonă de ATI și cu o sală de operații pentru ca, la nevoie, să putem face aici orice este necesar pentru acești copii." a declarat Liviu Muntean, directorul medical al Spitalul de Copii
Spitalul Clinic de Copii funcționează cu 225 de paturi pentru pacienți și 80 de paturi pentru însoțitori, asigurând servicii medicale în specialități diferite, unice în regiune, atât pentru copiii din județul Brașov și din județele limitrofe (Covasna sau Harghita), cât și pentru micii pacienţi din alte părţi ale țării sau din afara României, aflați în această zonă turistică.