Consiliul Superior al Magistraturii decide astăzi, dacă este sau nu corect calificativul ,,bine”, primit de unul dintre procurorii din Braşov, pentru activitatea desfăşurată în perioada 2008 - 2010. Supărat că nu a primit ,,foarte bine” , procurorul a contestat notarea. În actele depuse la CSM, susţine că nu a fost citat pentru şedinţa de la Bucureşti în care i-a fost analizată contestaţia depusă după acordarea calificativului. Cei acuzaţi susţin contrariul şi spun că procurorul implicat a fost citat telefonic, dar era în concediu. Decizia va fi luată în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii de azi. Din cauza unui calificativ, altul decât ,,foarte bine” , un procuror nu poate participa la concursuri de promovare şi implicit, nu poate ocupa posturi de conducere.