Președintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Cristina Trăilă, a declarat, joi, că au existat presiuni din partea președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu, inclusiv prin intermediul reprezentanților unui minister, pentru acceptarea unei documentații privind un proiect cu fonduri europene pentru Aeroportul Brașov. (Fals, pentru că nu este vorba de fonduri europene).
Este evident că Trăilă s-a speriat după ce Căncescu i-a scris primului ministru în legătură cu abuzurile acesteia şi blocarea licitaţiei. Evident, Trăilă a refuzat să nominalizeze ministerul care făcut presiuni asupra angajaților ANRMAP. Mai mult, este cel puţin caraghios să acuzi o autoritate că face „presiuni“ ca să organizeze o licitaţie publică, prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). „În prezent, (licitaţia - n.r.) este publicată în sistemul electronic al achizițiilor publice”, a precizat președintele ANRMAP. O altă minciună! De fapt, joi, s-a aprobat licitaţia, urmând ca în termen de trei zile anunţul să fie publicat pe SEAP.
Reamintim că preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, i-a trimis premierului o scrisoare deschisă prin care îi cere să o demită pe Cristina Trăilă, președinta ANRMAP, care blochează licitaţia pentru construcţia aeroportului de la Ghimbav. „Este o situație de blocaj întâlnită nu numai în cazul Brașovului, ci al tuturor adminis-trațiilor județene conduse de reprezentanți ai opoziției. Este evident că ANRMAP este o instituție politizată. Practic, toate docu-mentațiile de atribuire de lucrări pe care le transmitem spre avizare la ANRMAP sunt blocate circa patru luni, cu toate că potrivit legii, Autoritatea ar trebui să se pronunțe asupra lor în maximum două săptămâni“, spune Căncescu. (S.D.)