Noul cod rutier, care intră în vigoare în doar câteva ore, obligă şoferii să treacă printr-o vizită medicală la reînnoirea permisului auto. Iar pentru obţinerea unui permis de scutere şi alte vehicule din categoria lor este necesar un examen teoretic şi practic. Noile reglementări rutiere stabilesc că prelungirea valabilităţii permisului de conducere este condiţionată, întâi şi întâi, de efectuarea unei verificarii medicale corespunzatoare. Până acum, la reinnoirea unui permis auto expirat, nu se impunea efectuarea unei vizitei la medic. De sâmbătă, poliţiştii vor fi mai drastici şi cu bicicliştii! Noul cod rutier prevede că, dacă o stradă este prevăzută cu o pistă specială destinată mersului cu bicicleta, acestea vor fi conduse numai pe pista respectiva. Adică, dacă circulaţi pe stradă iar pe trotuar există pistă special amenajată, sunteţi în ilegalitate.
De mâine se schimbă codul rutier