Un fotomodel care şi-a început cariera la Braşov a jucat în reclame pentru cele mai cunoscute mărci, de la Nokia la Coca-Cola. Anca Dragalina are 34 de ani şi este foarte cunoscută în Japonia, sub numele „de scenă” Anca Silvia. Şi-a început cariera ca fotomodel în Braşov şi a ajuns să apară în numeroase filme şi reclame din Ţara Soarelui Răsare. Imaginea sa a fost asociată unor brand-uri de prestigiu cum ar fi Nokia şi Coca-Cola. În România este o necunoscută, în vreme ce în Japonia, la Tokyo, se întâmplă ca oamenii să o oprească pe stradă, recunoscând-o de la televizor. Revenită în România, după cumplitul cutremur din luna martie, vedeta a acordat un interviu pentru www.covasnamedia.ro, în care-şi povesteşte experienţa japoneză.
Primul concurs de frumuseţe. Până în 2000, când a plecat din ţară, a participat la multe prezentări de modă, în special în Braşov. La 16 ani a participat la un concurs de frumuseţe în oraşul de la poalele Tâmpei. Din 100 de fete au fost alese 20 care au urmat gratuit un curs de modelling, iar de aici au ales şase fete care au lucrat cu contract. Aşa şi-a început practic cariera. Au urmat apoi mai multe fashion show-uri şi apariţii la TV. În 2000 a obţinut un contract în Turcia şi apoi cinci contracte în Japonia. Încă de la prima sosire în Japonia, a fost fascinată de sistemul de acolo. „Mi-a fost greu să mă acomodez – cu mâncarea, stilul lor de muncă foarte exigent. Am avut probleme cu punctualitatea la început – acolo chiar eşti penalizat dacă întârzii la castinguri, la filmări, prin tăiere de salariu. Iar acest lucru m-a făcut să ajung mereu cu 10-20 de minute înainte”, povesteşte Anca.
Lucrează cu 15 agenţii. Începuturile carierei japoneze au fost cu câte două joburi. A lucrat ca hostess şi ca PR. A avantajat-o faptul că vorbeşte trei limbi străine – engleză, franceză şi japoneză. Ca şi hostess lucra în restaurante de lux, frecventate de oameni cu foarte mulţi bani. Stătea la masă cu clienţii, conversa cu ei, şi cânta karaoke. „La un moment dat mi-am făcut un renume, ajungând să lucrez ca hostess în cluburi selecte, fiind singura străină printre hostesse japoneze, aici câştigându-se foarte bine”, rememorează vedeta din Japonia. La început lucra cu o singură agenţie din Japonia şi cu una din România. În timp, însă, şi-a făcut contacte şi prieteni, ajungând, în prezent, să lucreze cu 15 agenţii, care o contactează tot timpul pentru diverse joburi.
Reclame pentru mărci de renume. „Cele mai uşoare joburi și oarecum mai puţin plătite se obţin prin «picture selection» – adică după fotografii, în funcţie de ceea ce caută clientul. Joburile mai mari se iau prin castinguri, la care trebuie să mă prezint – povestesc despre mine, sau joc un anumit moment, uneori cu partener pentru replici. Reclamele tot prin agenţii au venit”, povesteşte Anca Dragalina. Prima ei reclamă în rol principal a fost pentru o televiziune - Fuji Tv, alături de un cunoscut actor japonez. A urmat apoi o reclamă pentru Diet Coke (Coca Cola dietetic), apoi pentru Nokia, încă o reclamă. Au urmat apoi reclame la diverse produse – camere digitale, jocuri PC, echipamente sportive, ţigări, cafea, şampon, băuturi răcoritoare şi multe altele.
Şi-ar deschide un restaurant în Braşov. S-a întors din cauza cutremurului din luna martie şi acum, din cauza exploziei centralei de la Fukushima, încă se gândeşte dacă să întoarce acolo sau nu. „Planurile mele iniţiale erau să revin în ţară cam în următorii ani, acum este posibil să fac asta mai repede”, spune fotomodelul. A revenit în ţară abia la a cincea zi după cumplita experienţă a cutremurului, pentru că nu a găsit mai repede bilet de avion. Doreşte ca, odată întoarsă definitiv în ţară, să se mute la Braşov, unde şi-a cumpărat deja un apartament. „Dintotdeauna mi-a plăcut Braşovul, are potenţial, mulţi turişti şi zone superbe, aşa că sigur acolo voi merge”, spune Anca Dragalina. Cu banii economisiţi ar vrea să-şi deschidă un restaurant cu specific japonez.
"Provin dintr-o familie simplă şi modestă şi nu am uitat niciodată de unde am plecat. În România nu sunt cunoscută, dar în Japonia multă lume mă recunoaşte pe stradă – din filme, show-uri TV, reclame" a declarat Anca Dragalina, actriţă şi fofomodel