Guvernul a anunţat că-şi va asuma răspunderea săptămâna viitoare pe comasarea alegerilor.
Astfel, PDL vrea doar comasarea alegerilor, nu şi modificarea sistemului - pe care l-a criticat constant - de alegere a Parlamentului.
„S-a convenit ca legea electorală aflată în vigoare din 2008 să rămână aşa cum este ea. Angajarea răspunderii se va face doar pe o lege tehnică privind comasarea, iar data alegerilor va fi stabilită prin hotărâre de guvern", au declarat surse politice pentru Mediafax.
Motivele pentru care PDL nu are nici cea mai mică intenţie de a modifica legea de alegere a Parlamentului, în sensul introducerii unui sistem uninominal pur şi al reducerii numărului de parlamentari, sunt foarte simple. În condiţiile în care PDL stă foarte prost în sondaje, nu mai este avantajat de un sistem în care mandatele se obţin doar de către câştigătorii de colegii.
Mai mult, dacă s-ar merge pe sistemul uninominal pur (clamat mereu în scopuri electorale de Traian Băsescu şi liderii PDL), voturile diasporei nu ar ajuta deloc principalul partid de guvernământ, pentru că ar viza doar colegiile din afara ţării. În plus, din poziţia de outsider al competiţiei electorale, PDL ar obţine multe mandate din poziţiile doi şi trei din colegii. PDL a renunţat şi la varianta stabilită în coaliţie privind reducerea numărului de parlamentari la 388, după ce a constatat că aplicarea unei asemenea formule avantajează UDMR. Astfel, dacă, în prezent, din 147 de senatori, grupul UDMR din Senat are 9 membri, în urma simulării făcute de PDL s-a constatat că, dacă se aplică noua formulă, numărul senatorilor UDMR ar fi ajuns la 11, în condiţiile în care numărul total de senatori ar fi fost 88 - câte doi pentru fiecare judeţ şi unul pentru fiecare sector al Capitalei. (L.A.)