Priveam imaginile filmate de o televiziune, prin geamul unei crîşme, la Sinaia, unde preşedintele ţării, primul ei ministru şi şefa Camerei Deputaţilor o sărbătoreau, ţopăind, pe ministreasa dezvoltării şi a turismului, şi mă întrebam, de ce ţine Traian Băsescu să o susţină şi să o promoveze cu atîta obstinaţie pe Elena Udrea? De-aia. Pentru că nu-i pasă. Pentru că se simte puternic şi intangibil.
E o stare de graţie pe care am mai întîlnit-o, la un nivel mult mai modest, în ‘97, cînd Emil Constantinescu, aflat la apogeul puterii, cu nişte cote de încredere colosale în sondajele de opinie, l-a adus la Cotroceni pe fiul principalei sale consiliere, Zoe Petre. Întrebat fiind de ce o face, preşedintele de atunci a răspuns, dezarmant de sincer: “Pentru că îmi pot permite. Am de unde să pierd.”
Gesturile de azi ale lui Traian Băsescu, indiferente la tribulaţiile presei şi la comentariile ostile, ne pot da o măsură asupra a ce ne aşteaptă în acest al doilea mandat. Preşedintele va fi pe cai mari. El e alesul, primul şef de stat de la Ceauşescu încoace care va “domni” 10 ani. El se crede providenţial şi e convins că are o misie încredinţată de Popor: să modernizeze statul român. Prin orice mijloace. Aşa că, îşi permite, fără scrupule, oricîte slăbiciuni, gen Udrea sau Oprea, chiar dacă-şi va ridica în cap societatea civilă. Aia care nu-i pupă caftanul. Şi se va folosi de “organe”, dincolo de limitele cutumei politice dîmboviţene. Iată, Udrea a primit NUP-ul, cu respect, sărumînuşiţele, taman în preziua audierii în comisii, deşi nimeni nu sesizase (încă) DNA. Dar, DNA veghează, DNA se autosesizează, DNA acţionează, să trăiţi!
Şi ce dacă respectabilul “Sunday Times” strîmbă din nas? Ce dacă şi alte publicaţii străine scriu că protejata preşedintelui, acuzată de corupţie, dar care pozează pentru reviste glossy, în lenjerie intimă, va superviza fondurile UE pentru România, avînd pe mîini un buget de 3,7 miliarde de euro? Chiar dacă nu are “expertiză”? Ce dacă un general dubios pînă la Dumnezeu, fost baron şi “mafiot” pesedist, este preluat, curăţat, spălat, albit, înstelat şi cocoţat în fruntea unui minister care ar trebui să fie condus de un civil?
Cîinii (democraţiei) latră, caravana ( Sultanului) trece!
de Adrian Teacă