Sari la conținut

Curge cu bani pentru Primărie de la ministerul condus de Elena Udrea

Răzvan Murgeanu (foto), secretar de stat la Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a  fost vineri la Braşov pentru a semna cu Primăria Braşov contractele de cofinanţare pentru două proiecte care fac parte din Planului Integrat de Dezvoltare - Polului de Creştere.
Fonduri nerambursabile. Este vorba despre fonduri nerambursabile de peste 7 milioane de euro pentru amenajarea Pieţei Unirii şi pasajul din cartierul Tractorul.  Pentru reamenajarea Pieţei Unirii vor fi alocate fonduri de 1,25 milioane de euro, iar pentru pasaj de peste 6 milioane de euro. Cu această ocazie s-a anunţat că vor mai veni bani pentru Braşov de la ministerul condus de Elena Udrea pentru două proiecte: modernizarea Filarmonicii Braşov şi construirea unei şosele de legătură între străzile 13 Decembrie şi Hărmanului, prin viitorul cartier Coresi.
Pavaj de calcar în Piaţa Unirii. În Piaţa Unirii va Va fi modernizată o suprafaţă de 6.350 mp, din care 2.300 mp suprafaţă carosabilă şi 4.050 mp suprafaţă pietonală. Pavajul va fi înlocuit cu piatră de calcar. Vor fi amenajate 12 locuri de parcare şi o staţie de autocare pentru debarcarea turiştilor, iar zona va fi dotată cu mobilier urban nou. Municipalitatea are în vedere şi amenajarea unui loc de joacă pentru copii şi construirea unei fântâni arteziene. Lucrările vor dura şapte luni. Interesant este că, în urmă cu mai bine de un an, deşi locuitorii din zonă au protestat, municipalitatea a permis ca locul de joacă şi parcul din Piaţa Unirii să fie demolat pentru a fi înlocuit de parcarea unui hotel proaspăt construit în zonă
Pasaj de 6 milioane de euro. Pasajul de la capătul străzii Independenţei va uni cartierul Tractorul de Bartolomeu. Va fi suprateran şi a avea două benzi de circulaţie, urmând să fie iluminat. Lungime totală a construcţiei va fi de 671, 40 metri. Vor fi amenajate şi bretele de legătură pentru racordarea străzii Independenţei cu Gloriei şi Aluminiului. Se vor realize, de asemenea, artere de legătură între străzile Buzeşti, Grigore Ureche şi pasajul Fartec. Lucrările vor dura 19 luni. Murgenu a declarat, cu ocazia semnării contractului de finanţare, că în privinţa finanţărilor din Planului Integrat de Dezvoltare - Polului de Creştere, Braşovul stă foarte bine. Cel mai prost stau municipiile din sud-estul ţării unde există un singur proiect depus şi niciunul semnat.


Pasajul Independenţei
Valoare totală proiect: 5.922.403,48 Eur
Contribuţie nerambursabilă: 5.456.059,99 Eur
Contribuţia Primăriei: 466.343,48 Eur
Durata de execuţie: 19 luni


Piaţa Unirii
Valoare totala proiect: 1.257.296,97 Euro
Contributie nerambursabila: 1.204.874,12 Euro
Contributie PMB: 225.415,21 lei
Durata de execuţie: 7 luni

Comentarii

Ultimă oră