Începem cu un şapou mic în care definim problematica: se ştie că românul e cam puturos de felul său, prosperitatea şi-o imaginează fie visând să câştige la loto, fie prin vreo moştenire de pe la mătuşa din Germania, doar ca soluţie disperată luând în calcule munca. Dar şi atunci când o ia, se vrea patron...
Economia duduie, chit că pe datorie, leul se învârtoşează feroce în faţa euroiului, ţie nu-ţi place deloc statul la serviciu, odată te decizi să te privatizezi, dă-l încolo de director, la naiba cu condica, vrei program flexibil şi propria afacere. Ce ştii să faci? Păi, mai nimic, deci îţi deschizi ori mini-market la parterul blocului, ori magazin de piese auto, că la reparat maşini se pricepe toata lumea. Prima mişcare: îţi iei X5 sau Q7 full-option, pe leasing la firmă, să te vadă toţi vecinii cât de prosper eşti tu. Clar că şi fizicul te ajută: ai ceafa lată, de pe tine curge aurul cumpărat la ultima vacanţă din Turcia, îţi plimbi mândru burtoaca de colo-colo în timp ce vorbeşti afectat la mobil, fotbalul, micii şi berea sunt lucrurile pentru care trăieşti.
Pasul doi: îţi angajezi toate neamurile şi protejaţii în funcţii de conducere la micul tău sereleu. Soru-ta e contabilă, nevasta e şefă pe departamentul aprovizionare (adică merge la Metro, Selgros, Carrefour, Kaufland, Plus, Real şi cumpără baxuri cu bere), cumnatu’ e şofer pe papuc, amanta e manageriţa off-shore-ului de pe strada paralelă, iar fi-tu, că nu degeaba i-ai luat calculator de 15 „meleoane” de la Altex, are în grijă, pe lângă combinatul unor proaste de pe hi5, pagina ta de Twitter...cu alte cuvinte, e şef la marketing.
Pasul trei: realizezi că ai o organigramă foarte tare, dar că nimeni nu produce nimic, toţi sunt şefi. Tip horărât cum eşti, angajezi o amărâtă ca vânzătoare, îi dai 3 milioane, te porţi ca un neam prost cu ea, o umileşti şi tot timpul o ameninţi cu concedierea.
Pasul patru: vine criza. În primă fază, eşti arogant, şi, cum ai votat cu Băselu’, îl crezi atunci când te minte cum că în România nu e picior de recesiune. Da’ vezi imediat că şmenozeala cu îmbogăţirea pe datorie nu mai ţine...clienţii nu mai cumpără eugenii de la chioşc pe motiv că i-a dat afară şi nu mai au bani, Pogea te-a încălţat cu un forfetar de toată splendoarea, şi iată-te cu rate pe douăj’ de ani la be-em-veu, vilă şi ultima excursie în Dubai, rate pe care n-ai de unde să le plăteşti.
Pasul cinci: cum n-ai conceput un plan de afacere pe termen lung, ai auzit tu ceva cu „restructurări” şi „reduceri salariale”. Consiliul de administraţie format din ăia de mai sus decide să-i taie 60% din leafă vânzătoarei, pe motiv „că e criză şi suntem solidari”, după care, la o lună, o va da şi afară, reducând astfel cheltuielile cu singurul om care muncea şi n-avea pile.
Pasul şase: te-ai dus dracu’, cu tot cu firma ta, pentru că, aidoma majorităţii, eşti un găinar care o viaţă întreagă ai condus doar la prima bară.
Din păcate, acest scenariu microeconomic de la SRL-ul lui Mirel se aplică perfect şi la nivel macroeconomic, într-o Românie în care dezvoltarea s-a făcut pe consum nesăbuit şi producţie ZERO.
