Sari la conținut

Magistraţii Judecătoriei Braşov l-au achitat, vineri, pe poliţistul Cristian Cioacă, în dosarul de furt între soţi. Hotărârea poate fi atacată în recurs la Tribunal.
Urmează recursul. În vara anului 2010, părinţii Elodiei au făcut o plângere penală împotriva ginerelui lor, acuzându-l că a sustras bunuri ale soţiei sale estimate la valoarea de 500.000 de lei, dar şi bunuri care le aparţineau lor, în valoare de 200.000 de lei. Conform Crinei Radu, avocata familiei Ghinescu, este vorba despre „absolut toate” bunurile Elodiei, de la haine, pantofi şi bijuterii, până la imprimanta şi fax-ul folosite în cabinetul de avocatură. Prezentă în emisiunea „Acces direct”, la Antena 2, avocata Crina Radu a susţinut că va face recurs.
Ce bunuri ale Elodiei au dispărut. Printre obiectele dispărute se numără o haină din blană de ied, în valoare de 2.000 de lei, o haină de blană de jder, o blană de iepure, o haină piele întoarsă din Franţa, care a costat 3.000 de euro. Nici bijuteriile femeii din apartamentul celor doi nu au mai fost de găsit. Au dispărut, printre altele, un inel cu motive greceşti din aur alb şi aur galben, inelul de logodnă cu diamant rotund, un lanţ de 40 de centimetri, dar şi câteva ceasuri de valoare, printre care un ceas din aur masiv cu cadran dreptunghiular şi un ceas marca Police cu cristale Swarowski albe.
Cioacă, singurul care a avut cheia. Avocata spune că există suficiente probe la dosar din care reiese faptul că Cioacă este vinovat de furtul bunurilor. „Eu am fost la Elodia Ghinescu şi ştiu unde trebuiau să se afle obiectele Elodiei, iar când am venit cu executorul judecătoresc nu mai erau. Probabil Cristian Cioacă a vrut să şteargă orice urmă. Singurul care a avut cheia de la imobil este Cristian Cioacă. El a fost văzut de vecini ieşind din casă cu bagaje”, a declarat Crina Radu, avocata familiei Elodiei.

Comentarii

Ultimă oră