Liberalii au sărbătorit sâmbătă, la Palatul Parlamentului, 135 de ani de la înfiinţarea primei organizaţii de tineret, într-un spectacol de trei ore, cu discursuri, sfaturi, momente comice, bancuri şi epigrame, dar şi premii. Gala TNL a debutat cu prezentarea unui documentar despre prima organizaţie a tinerilor liberali, înfiinţată în anul 1876 şi cu un moment de reculegere închinat liderului liberal Horia Rusu, la 10 ani trecuţi de la dispariţia acestuia. Cu ocazia a galei, preşedintele naţonal al TNL, Florin Alexe, a înmânat premiul special „Născut liber” liberalilor filialei TNL Braşov pentru organizarea Congresului Lymeck, la Sinaia. TNL Braşov a câştigat şi premiul „2012 pentru 2012”. S-a acordat şi un premiu special tânărului liberal braşovean Floris Sanaploianu – primul în topul susţinătorilor proiectului „2012 pentru 2012″. Premiul a fost înmânat chiar de preşedintele Crin Antonescu organizaţiei braşovene pentru evenimentul cu acelaşi nume de anul trecut când liberalii şi-au desemnat 2012 reprezentanţi ai tinerilor care să-i reprezinte în anul electoral. Antonescu a fost invitat de moderatori pe scenă printr-o epigramă care ar fi fost scrisă de admiratoarele acestuia: „Crin în sus şi Crin în jos/ Doamne cât e de frumos/ L-aş smulge cu fulgi cu tot/ He love"s me, He love"s me not”. Printre invitaţii de onoare ai galei s-au aflat Mark Gittenstein, ambasadorul SUA, şi actorul Horaţiu Mălăele.