Selecţionerul naţionalei României, Răzvan Lucescu, a declarat că dacă „tricolorii” nu vor repeta greşelile din meciul cu Bosnia-Herţegovina, de la Zenica, atunci lucrurile vor fi mai simple. „În Bosnia problema noastră a fost că nu am avut încredere şi de aici a plecat totul, permiţându-le să vină peste noi. Dacă nu vom repeta greşelile din Bosnia, lucrurile vor fi mai simple pentru noi. Vom avea publicul de partea noastră şi Bosnia va fi cea care va avea presiunea asupra ei. Vor fi foarte importante evoluţiile celor doi oameni din atac, Mutu şi Marica, doi fotbalişti care ne pot rezolva fazele din ofensivă”, a spus Lucescu. Echipa naţională a României întâlneşte astăzi, de la ora 21.00, pe stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, selecţionata Bosniei-Herţegovina, în preliminariile Campionatului European din 2012.