Sari la conținut

Corona Braşov înfrântă acasă de U Jolidon Cluj

După înfrângerea  (logică, de altfel), de la Vâlcea, cu Oltchim, fetele de la Corona au primit sâmbătă seara, pe teren propriu, vizita vicecampioanei Universitatea Jolidon Cluj. Un joc în care fetele Marianei Târcă îşi puneau mari speranțe, dar care din păcate a fost tranşat de oaspete. Corona putea să se impună în fața vicecampioanei, dar a plătit tribute numeroaselor greşeli individuale!

Corona Braşov - "U” Jolidon Cluj  24-26. Echipa oaspete şi-a respectat blazonul şi a confirmat revenirea de formă, faţă de startul campionatului, reuşind să conducă pe tabela de marcaj mai tot timpul (cu trei excepţii, în care scorul a fost egal, 5-5, 15-15, 23-23). Clujul a făcut diferența pe tabelă datorită numeroaselor greşeli individuale făcute de handbalistele din Braşov, în special în momentele cheie ale partidei. Cel mai bun exemplu în acest sens este dat de ultimul sfert de oră al jocului, atunci când fetele antrenate de Mariana Târcă au dat cu piciorul la cel puțin 5 situații clare de a egala sau chiar a prelua conducerea pe tabelă. “Au fost nişte greşeli copilăreşti, inexplicabile pentru mine, greşeli care, oricât de puternic ai fi, îţi pun plumb în picioare. Din păcate, jucătoare cu experienţă au comis greşeli mari, ele nereuşind să dea o siguranţă echipei, aşa cum aşteptam.” a declarat la finalul partidei Mariana Târcă.
Experienţa şi-a spus cuvântul. Favorită în jocul de la Braşov, Universitatea Jolidon a reuşit să se impună grație plusului de experiență, lucru recunoscut chiar de oficialii grupării de pe Someş. ,,A fost un meci disputat cu ardoare, un spectacol handbalistic frumos. Ne bucurăm mult că am reuşit să ne impunem, ştiam că ne aşteaptă un meci greu. Pot să spun că experienţa fetelor noastre a fost decisivă în obţinerea victoriei. Faţă de precedentele meciuri, echipa este în creştere, lucru care este de bun augur, pentru că dorim să atingem forma maximă în meciurile din cupele europene. În acest campionat, ne dorim să ajungem cât mai sus” a declarat directorul sportiv al clujencelor, Cosmin Sălăjan.
Punct şi de la capăt.  Pauza de 3 săptămâni, cauzată de acțiunile primei reprezentative, prinde numai bine handbalistelor braşovene, care au timp la dispoziție să înlăture numeroasele lacune din joc. ,,Păcat de munca pe care o depunem în apărare, pe care o irosim cu multă nonşalanţă în atac. Nu avem ce face şi trebuie să mergem mai departe şi să o luăm de la capăt. Avem acum din nou o perioadă de pauză, care ne prinde bine” a mai punctat Mariana Târcă. Campionatul va fi reluat cu etapa cu numărul 7, în data de 5 noiembrie, atunci când Corona va juca în deplasare cu CSM Bucureşti. După  6 etape consumate, Corona Braşov ocupă locul 9 în clasament, cu doar 4 puncte acumulate.

Comentarii

Ultimă oră