Nu este doi fără trei, spune zicala, iar handbalistele de la Corona Rulmentul Braşov, doresc să respecte regula. După victoriile cu Brăila de pe teren propriu şi Baia Mare din deplasare, braşovencele vor primi miercuri după amiază, în sala şcolii generale numărul 11, vizita celor de la CSM Cetate Devatrans.
Calculul hârtiei dă ca favorită echipa condusă de cuplul Mariana Târcă – Dumitru Berbece. „Fetele au un plus de încredere după cele două partide pe care le-am câştigat, cu Brăila şi la Baia Mare. Este foarte importat ca ele să rămână cu picioarele pe pământ şi să abordeze cu maximă seriozitate următoarele partide. Trebuie să ne fructificăm avantajul terenului propriu şi ne adjudecăm punctele puse în joc. Dacă vom câştiga următoarele două partide, vom rămâne în cărţi pentru îndeplinirea obiectivului, calificarea în cupele europene”, a spus Mariana Târcă.
Înaintea partidei cu Devatrans, braşovencele ocupă locul 6 în clasament, cu un total de 12 puncte. Cu 8 puncte în cont, oaspetele sunt pe poziţia a 12-a. Corona Rulmentul Braşov – CSM Cetate Devatrans, joc ce contează pentru etapa cu numărul 13 a primei ligi de handbal feminin, se joacă la Şcoala numărul 11, miercuri după amiaza, de la ora 17.00.