Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean, preşedinte al Comisiei de politică externă a Senatului, a declarat, vineri, pentru Mediafax că decizia CE de a amâna pentru septembrie o decizie cu privire la aderarea României la Schengen este încă un eşec al preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentarul de Braşov a afirmat că decizia de amânare până în septembrie a unei decizii cu privire la eventuala intrare în spaţiul Schengen a României era previzibilă. Vicepreşedintele PSD a arătat că poziţia Olandei pe această temă nu a înregistrat mutaţii majore şi a fost reiterată public în mod constant în ultima perioadă. Preşedintele Comisiei de politică externă a Senatului a afirmat că autorităţile de la Bucureşti trebuie să intensifice în perioada următoare eforturile pentru intrarea în spaţiul Schengen prin dialog cu guvernul olandez şi printr-o coordonare mai bună cu partenerii europeni. El a apreciat că Bucureştiul trebuie să îşi propună ca în septembrie 2012 liderii statelor UE să accepte măcar o primă etapă a aderării la Schengen. (A.M.)