În prag de Ajun, Moşul de la Clubul Economic German şi ajutoarele lui de la Primăria Feldioara au poposit încărcaţi de daruri şi la câţiva copii nevoiaşi din Feldioara şi Rotbav. Micuţii s-au înghesuit să-şi aleagă jucăria preferată dar şi să primească şi bomboane pentru că au fost cuminţi tot anul. Şi ca să îi convingă pe cei care le-au înseninat ziua cu câteva cadouri, că au fost cuminţi tot anul şi că merită darurile primite, copiii le-au cântat cum au putut mai bine câteva colinde. (A.C.)