Sari la conținut

După şapte ani cu preţuri imposibile şi numai 52 de kilometri de autostradă, contractul cu Bechtel se îndreaptă spre reziliere. Guvernul recunoaşte că a epuizat toate soluţiile de negociere, după ce americanii au venit la discuţii cu tarife astronomice. Şase dintre cele opt tronsoane sunt doar visuri pe autostrada Transilvania. După ce am plătit un 1.300.000.000 de euro, am tăiat panglica doar lângă Cluj. Ca să termine toată bucata de 64 de kilometri, americanii vor încă pe atât. Solutia rezilierii devine tot mai plauzibilă, de când negocierile sunt la un pas de eşec. După ce li s-a spus că trebuie să vină cu preţurile jos, americanii au rămas extrem de scumpi. Cu 60% mai scumpi decât cea mai costisitoare autostradă similară, licitată pe fonduri europene pe coridorul patru. După două runde de negocieri la Transporturi, preţul abia a coborât la 13,4 milioane de euro pentru kilometru. Ultima ofertă a celor de la Bechtel este aşteptată săptămâna viitoare, însă americanii nu par dispuşi la concesii şi nici nu fac declaraţii. Au renunţat doar la taxa fixă lunară de un milion de euro şi la 25 de milioane de euro din datorii. Firimituri, pe lângă costul estimat pentru finalizarea întregii autostrăzi de la Braşov la Borş: şapte miliarde şi jumătate de euro. Indiferent cu se vor termina negocierile, contractul cu Bechtel va rămâne cu siguranţă în istorie drept cel mai păgubos făcut vreodată în ţara noastră.

Comentarii

Ultimă oră