Sari la conținut

Conflictele dintre pacienţi şi personalul medical, soluţionate amiabile de o comisie specială

Conflictele dintre pacienţi şi personalul medical pot fi soluţionate amiabil prin intermediul unei comisii speciale, actele de malpraxis fiind prescrise în termen de un an de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor care reprezintă infracţiuni, potrivit proiectului noii Legi a sănătăţii. Proiectul de lege prevede constituirea unor comisii de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, la nivelul structurilor teritoriale ale organizaţiilor profesionale de profil cu rol de reglementare a profesiilor medicale. Aceste comisii vor stabili cazurile de răspundere civila profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale. Comisiile vor avea ca atribuţii principale atât stabilirea existenţei sau inexistenţei unui caz de malpraxis, cât şi facilitatea soluţionării amiabile a conflictelor dintre pacienţi şi personalul medical, furnizorul de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice. În cazul în care comisia stabileşte că s-a produs un prejudiciu pacienţilor, asigurătorul care garantează răspunderea civilă a personalului medical sau furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare sau farmaceutice transmite victimei prejudiciului sau succesorilor acesteia o ofertă pentru despăgubirea integrală, în limita plafonului asigurat prin contractele de asigurare. ( R. I. )

Comentarii

Ultimă oră