Sari la conținut

Unul dintre tinerii judecaţi pentru jaful de la Banca Transilvania din Cluj, Andrei Hosu, a fost condamnat, marţi, la 17 ani de închisoare cu executare, iar celălalt, Bogdan Baciu, a fost achitat, sentinţa Tribunalului Cluj nefiind definitivă, scrie Mediafax. De asemenea, Hosu a fost obligat la plata unor despăgubiri de 246.000 de lei către societatea la care era asigurată banca. Sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de zece zile de la pronunţare. "Sentinţa este bizară şi o vom ataca cu apel, în cazul lui Hosu", a declarat, pentru Mediafax, Tiberiu Ban, avocatul celor doi tineri. Ban a afirmat că nu există probe nici împotriva lui Hosu şi ar fi fost normal ca instanţa să îl achite şi pe acesta. Avocatul a explicat că achitarea lui Baciu, în baza art.10 lit. c din Codul de Procedură Penală, înseamnă că acesta nu a săvârşit fapta, şi nu că nu ar exista probe împotriva sa.

În 13 februarie 2009, o filială a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca a fost jefuită, iar hoţii au furat echivalentul în lei a aproape 70.000 de euro. Două persoane înarmate, care purtau cagule, au intrat în bancă, l-au lovit pe paznic cu un pistol, iar pe o casieră cu pumnii şi picioarele. Banii au fost furaţi din casierie, anchetatorii constatând că nu s-a tras niciun foc de armă. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră