Joi, 15 mai 2014, de la ora 19.00, Filarmonica Brasov va sustine la Sala Patria un concert simfonic extraodinar.
Dirijor: CONSTANTINO MARTINEZ ORTS (Spania)
Solist: ALEXEI NABIOULIN - pian
În program:
G. Gershwin – Uvertura „Cubana”
M. Ravel – Concertul pentru pian şi orchestră în Sol major
L. Bernstein – Uvertura „Candide”
J. Turina – Simfonia „Sevillana”
Constantino Martínez-Orts a obţinut, cu cele mai înalte calificative, diplome pentru următoarele funcţii: profesor de dirijat cor, de pian, de armonie, contrapunct, compoziţie şi orchestraţie, precum şi profesor de solfegiu, teoria muzicii, transpoziţie şi acompaniament. S-a perfecţionat prin cursuri de măiestrie, burse în străinătate, seminarii de dirijat şi multe altele. Constantino Martínez-Orts s-a aflat la pupitrul dirijoral a numeroase orchestre, de renume naţional sau chiar mondial, şi chiar şi în România. Este dirijor principal şi fondator al Orchestrei simfonice a Academiei Europene, încă de la începuturile sale din 2008. Mărturie talentului şi pasiunii sale în arta dirijorală stau premiile decernate aproape cu fiecare ocazie cu care Constantino Martínez-Orts a urcat în faţa orchestrei şi a unui juriu. În domeniul compoziţiei, Constantino Martínez-Orts a fost laureatul a diverse concursuri.
Alexei Nabioulin este cunoscut publicului larg ca un interpret profund, serios, abordând diferite direcţii ale repertoriului pianistic, cu un simţ impecabil al stilului şi epocii.
Născut în Siberia, a început să studieze muzica împreună cu mama sa încă de la vârsta de cinci ani, susţinând primul său concert solistic doar patru ani mai târziu.
Primul succes de creaţie „matur” al pianistului poate fi numit de participarea la primul Forum European de Pian de la Berlin în anul 1997, unde Nabioulin a reprezentat Conservatorul din Moscova, manifestând un nivel excepţional de măiestrie.
Pe parcursul studiilor Alexei Nabioulin a participat la numeroase concursuri, devenind laureat la fiecare din ele. Performanţele lui A. Nabioulin la concursuri au fost apreciate cu premii - două piane de concert, acordate de companiile „Kawai” şi „Seiler”, oferite în calitate de premii speciale de la producători, în prezenţa „publicului select”.
A. Nabioulin evoluează cu regularitate în Rusia, în ţările Europei de Est şi de Vest, America, Asia de Sud şi Africa, în cele mai mari săli din lume.
Preţul biletelor este de 30 lei, redus 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari, respectiv 15 lei.
Programul agenţiei de bilete de la sala "Patria":
- luni, miercuri 12-15;
- marţi, joi 16-18;
- cu o oră înainte de concert.
- NU SE FAC REZERVĂRI!