Sari la conținut

Benedict Popescu, un bărbat de 61 de ani, a uimit trecătorii din Piaţa Sfatului cu melodiile pe care le-a interpretat la un instrument neobişnuit, perfecţionat de el şi denumit „teramin”.  
Cântă şi la ferăstrău. Doctor în fizică, cantautor de muzică folk, Benedict Popescu este singurul român care cântă la două instrumente mai puţin obişnuite, concepute de el, ferăstrăul şi teraminul, pe lângă celelalte opt: vioară, fluier, chitară, ocarină, muzicuţă, clavietă, bloc fluite şi varitorn. Dar teraminul şi muzica promovată la acest instrument sunt unice. Ineditul constă în faptul că la acest instrument se poate cânta fără să fie atins. Construit din două oscilatoare cu frecvenţe radio şi două antene metalice, funcţionează şi cântă singur la semnalele electrice produse prin mişcarea mâinilor artistului între cele două antene direcţionate spre difuzoare. Interpretul „atinge lumina şi ea cântă”.
Două CD-uri. După absolvirea Facultăţii de Fizică, în 1974, a lucrat un timp ca asistent universitar, apoi ca cercetător la un institut în Băneasa. În 1999 a obţinut o bursă NATO. În Anglia, a luat contact pentru prima dată cu un acest instrument muzical neobişnuit, „theremi” sau „teramin”. După o îndelungată muncă, a înregistrat două CD-uri cu piese consacrate, româneşti şi străine, cântate la ferăstrău şi la teramin. Printre ele se numără: „Love Me Tender”, „Yesterday”, „O Sole Mio” sau „Nabucco: Song For Liberty”.
Muzică de film. Cu piesa de pe album „Ador puterea salvatoare”, interpretată la teramin, o piesă religioasă, culmea, a fost ilustrat serialului de televiziune „Amantul Marii Doamne Dracula”, o ecranizare după romanul cu acelaşi nume al lui Fănuş Neagu.
Teraminul a fost folosit prima oară în concert de formaţiile Led Zeppelin, Portishead, de Jimmy Page, Jean Michel Jarre, nume cu adevărat sonore, cărora li se alătură şi Benedict Popescu, singurul român, al treilea interpret din lume, iniţiat în muzica sferelor. Este cel mai greu instrument de cântat, el cere ureche muzicală şi un control determinat asupra mişcării mâinilor.
Explicaţii ştiinţifice. „Funcţionarea teraminului se bazează pe «principiul oscilatoarelor cu frecvenţă de bătăi» sau pe binecunoscutul efect «heterodină» din radiofonie. Între părţile metalice ale teraminului, care joacă rolul de antene şi mâinile celui care cântă se formează mici capacităţi electrice. Atunci când cel care cântă mişcă mâinile în jurul acestor antene, se modifică aceste mici capacităţi, care, la rândul lor, modifică frecvenţele de oscilaţie ale oscilatoarelor de înaltă frecvenţă din interiorul teraminului”, explică Benedict Popescu, funcţionarea ciudatului instrument.

Comentarii

Ultimă oră