Rapsodie pe gheaţă în beneficiul pacineţilor Hospice! Elevii braşoveni vor oferi un spectacol special, în cadrul căruia un grup de mici patinatori vor fi acompaniaţi de violoniştii si pianiştii, care învaţă la Liceul de Muzică “Tudor Ciortea”. Banii proveniţi din încasarea biletelor vor fi donaţi fundaţiei Hospice Casa Speranţei. Cei patru sute de pacienţi ai Fundaţiei Hospice Casa Speranţei sunt sprijiniţi de elevii braşoveni. Astfel în cadrul campaniei anuale de strângere de fonduri Luna Florii de Colţ, un grup de copii va patina pe acorduri muzicale, interpretate de elevii Liceului de Muzică Tudor Ciortea. Spectacolul pe gheaţă va avea loc miercuri 30 noiembrie la patinoarul din cartierul Tractorul. Preţul biletelor este de 10 lei pentru adulţi, respectiv 5 lei pentru copii. Toate încasările provenite din vânzarea biletelor vor fi donate fundaţiei Hospice Casa Speranţei Braşov. (L.N.)