Sari la conținut

Sa lasam aceste dureri pe seama filosofilor care talkshow-iesc. Acum, de dragul celor (pre)electorale, coboram un pic gradul de dificultate si seriozitate a problemei si aruncam un ochi curios peste jocul acestor papusele care frecventeaza din ce in ce mai asiduu minunatele emisiuni de divertisment.

O gama variata de jocuri si concursuri cu aplaudaci sau fara, cu miza mai mare sau mai mica, raiting dupa posibilitati, dar orisicat – o rampa de relansare a omului politic cu o mare. Caci poate am uitat intre timp cine e papuselul X sau papusica Y. Ne-am luat cu vorba si ne-am facut niste pareri urate despre ei, sub impulsurile de moment ale vietii.

Poate i-am nedreptatit in sinea noastra si i-am considerat niste porci ordinari, stupizi, impostori, oportunisti, mizerabili, egoisti, adormiti, spalatori de bani, diavoli impielitati, iresponsabili, fatarnici s.a.m.d.

Iata, a sosit clipa dreptatii ! Frumos incolonati, se perinda individual sau in gasca prin fata camerelor pentru a ne impartasi simtul umorului, talentele lor deosebite, hobby-urile lor din adolescenta, capacitatea excelenta de a dialoga si de a se distra asemeni omului simplu din popor.

"Doamnelor si domnilor, aceasta este latura noastra umana. Ia uitati-va la ea! Si noi stim sa zicem bancuri, sa cantam la chitara, din gurita, sa facem sarmalute in foi de vita, sa jucam table in fata blocului! Si noi schimbam scutece si biberoane!

"Baiatu’ mamii, tu o sa ajungi mare..."

Hai sa va povestesc cum era in scoala generala! Odata mi-au scazut nota la purtare pentru ca i-am pus guma in cosite colegei de banca. Pasiunea mea sunt timbrele lipite cu scuipat pe plicuri. Le colectionez cu plicuri cu tot pentru ca se conserva mai bine. Pot sa va dau si o reteta de poale-n brau, daca va intereseaza, o stiu de la bunica mea care era o gospodina excelenta si care mi-a zis pe patul de moarte : Baiatu’ mamii, tu o sa ajungi mare. Sa fii curajos ! Pai n-am fost eu curajos ? Daca am ajuns la dvs. in emisiune si am cantat live Taranul e pe camp… Va multumesc pentru ca mi-ati dat aceasta ocazie, nici nu stiti cat de implinit ma simt acum."

Sa trecem de la Folclorul contraataca la Femeia conduce. Aici ne intalnim cu toate acele Eve speciale care s-au apucat de politica, dar si-au vazut in continuare de casa, de masa, de barbat, de copil, de serviciu si de alte pasiuni. Un politician pe tocuri are multe de povestit. Simtul oratoriei iese la suprafata cu viteze supersonice.

Una bucata oratorie soft pentru gospodine mai cizelate care, intre o masca faciala si o inspectie scolara in camera odraslelor, mai nimeresc cate-o secventa TV cu doamne si domnisoare discutand despre conditia femeii in societate, a gainii cantatoare in fam

ilie, a tarfei pe centura proaspat asfaltata. "E greu sa fii frumoasa si desteapta in acelasi timp, uitati-va la mine, am intampinat numeroase dificultati si neplaceri, mi s-au inchis usi in nas, mi s-au aruncat vorbe grele, dar nu m-am dat batuta si toate ostenelile mele m-au ajutat sa-mi construiesc pe baze solide o cariera de succes."

Sezonul istovitoarelor serbari...

Zi de zi si weekend de weekend, petrecem alaturi de acesti vedeti care se pogoara de pe soclurile lor si se pun la mintea noastra dornica de comicarii. Sar sotron, joaca Flori, fete si baieti…, discuta despre filmele preferate. Acesta e sezonul istovitoarelor serbari prin care ei isi aduc omagiul in fata electoratului.

Lasati-i sa va cante/danseze/povesteasca/veseleasca! Happy hour cu happy people intr-o happy Romania. Povestiri adevarate despre cum au venit ei pe lume, cum s-au ridicat in doua picioruse, cum a fost in luna de miere si care e ciorba lor de suflet. Vom petrece impreuna duminici in familie de neuitat, Danutz SRL ii va lua sub obladuirea sa iar apoi, megastaruri in devenire, vor dansa pentru tine.

Un veritabil test de fidelitate. Iti iubesti poporul? Contamineaza-i televizorul! Iesi din decorul stirilor, schimba departamentul! Intra in hora jucausilor, cu o atitudine degajata! Multimea va fi intotdeauna acolo, scuipand cojile semintelor din ce in ce mai zgomotos. (Alina Barsan)

Comentarii

Ultimă oră