Să fie o glumă care nu are legătură cu clovnii din politică, nici cu snobismul vedetelor. O glumă în care nu există Gigi Becali şi nici râsetele înregistrate pe fundalul serialelor, cerşindu-ţi atenţia, audienţa. Fără să-ţi faci probleme că poate nu te prinzi, fireşte că te prinzi, doar e cea mai tare glumă, urmată de cel mai natural şi lung „ha” din lume. Un „ha” care aspiră la infinit.
Nu v-aţi săturat de bancurile cu blonde, cu soacre, cu poliţişti? Aceleaşi clişee triste aparţinând unei culturi care crede cu tărie că mai are simţul umorului. Aceleaşi bâlbe, aceeaşi gargară din ce în ce mai puţin spirituală. Nişte vorbe răsuflate, mult comic de gest (ca să înţeleagă tot prostu’) şi disperarea finală de a obţine efectul după o prestaţie lamentabilă. Maestre, eşti jalnic, nu vreau să râd de complezenţă, prefer să mă uit la Seinfield şi să mă gândesc pentru a mia oară că poporul american e un pic superficial.
Ultima dată când am râs pe bune? Da, îmi amintesc, era un râs nervos absolut imbecil. Imbecil prin puritatea lui, pentru că nu făcea rău nimănui. A fost o repriză de râs isteric, pe fondul acumulărilor de peste zi, de peste săptămână, cine ştie, poate chiar de peste viaţă. Dacă cineva ar fi făcut un comentariu nepotrivit la adresa râsului meu nestăvilit (ceva în genul „râzi ca proasta”), i-aş fi ţinut un discurs bine argumentat după ce mi-ar fi trecut veselia.
Avem dreptul să râdem. N-aş vrea să sune ca un îndemn sec pe care îl găseşti în revistele de frumuseţe, sănătate şi feng shui adresate femeilor. Trăim într-o ţară destul de supărată, sau poate planeta întreagă are o problemă în acest sens. Motive de râs găsim, totuşi, în fiecare zi. Ne găsesc ele pe noi, îmbrăcând forma unei bârfe, a unei şuşoteli care ne face să chicotim... Un pamflet bine studiat sau o improvizaţie pe care n-o bănuiam atât de reuşită. O pufnire scurtă dar sinceră sau o avalanşă de hohote pe care le vrei cât mai lungi şi mai contagioase.
Alina Barsan
COMENTARIU: Să mai şi râdem
Știri asemănatoare
Ultimă oră
