Sari la conținut

Văzând manifestaţiile de simpatie, văzând cohortele de mârlani cu feţe de bodyguarzi strânse ca la urs, văzând bannerele „Free Gigi” fluturând in vânturile capitalei, m-am gândit io, aşa, în nemernicia mea de câine turbat, că de asta are România nevoie acum, în anul domnului 2009. România are nevoie de eroi.
Dom’ne, vedeţi voi, eroul e credibil doar dacă a avut parte de puşcărie şi/sau dacă a căzut victimă abuzului politico-poliţienesc. De fapt, fiind un fin adept al teoriei constipaţi...pardon, conspiraţiei, tind să cred că poliţia, procuratura, DNA-ul, Băsescu, francmasoneria, secta „Illuminati”, mogulii şi tonomatele cu euro sunt mână în mână, iar când situaţia o cere, imediat purced la producerea unui erou care să ia faţa prostimii. Am şi o explicaţie în aşa-numitul „Sindrom Stockholm”, pe care, dacă-l adaptam puţin obţinem exact ceea ce vrem, respectiv plebea, opinia publică ce aderă la cauza infractorului, uitând de fărădelegile ăstuia.
De aceea, propun să dăm naştere unei adevărate ligi a supereroilor, un fel de Justice League of America sau Marvel Ultimate Alliance. Superman va fi Gigi Becali, Incredibilul Hulk Floricel spionul, Spiderman Ogică, Nicu Gheară ar merita să fie Wolverine, până şi numele îl recomandă, Ioana Maria Vlas Wonder Woman,  Nuţu şi Sile Cămătaru vor deveni Batman & Robin, Sorin Ovidiu Vântu e Vântu şi atât, Cioacă e clar The Punisher, iar Zmărăndescu, despre care nevastă-sa spunea că este un pacifist...cine să fie Zmărăndescu? Chuck Norris sau „Bruzli”?
Morala e că atunci când mori de foame, şi în Românica se cam moare de foame, ai nevoie să crezi în câte un turbat d-ăsta de rămâne el în istorie, gen Gavroche, Ioana D’ Arc, Rodney King sau Mirel Rădoi care dă gol după gol prin Arabia. Gigi e numa’ bun! Dacă nu, să se sacrifice Sişu...a propos: „Sişu liber, Sişu liber”!

de Mihai Băra

Comentarii

Ultimă oră