A nu se confunda nevroza, de care suferim fiecare, mai mult sau mai putin, cu nebunia…nu, n-avem parte de niste nevrozati, ci de niste nebuni cu dunga rosie in buletin. Rosie, portocalie, nu mai conteaza…. Un lucru a fost, este si va fi evident: pana la a fi un tehnocrat, Teodor Stolojan este un om cu nevoi speciale, nu este, ma scuzati, intreg la minte, de la vorbirea de gestapovist, cu dintii stransi, scrasnind, parca “sieg heil”, pana la privirea in care-i poti citi continutul retelor eliberate de psihiatru. E dreptul omului sa nu aiba toate butoaiele acasa, pana la urma…cum se cheama, insa, cel care are deplina incredere intr-un nebun? Nu cumva un nebun si mai nebun? Sa-l desemnezi prim-ministru pe unul care dadea impresia ca in timp ce-ti multumeste pentru increderea acordata, numara prizele din Palatul Cotroceni este o forma de nebunie. Sa vrei sa faci guvern condus de un nebun, tu social-democratule si tu, pedelistule, este o alta proba a nebuniei. Intr-un final, aidoma unui joc de sah intre nebuni, desfasurat dupa reguli aberante, crezandu-se, pesemne, rege, nebunul si-a dat singur sah-mat…regele, confundandu-se, la randul sau, cu un nebun, s-a uitat in diagonala si ce-a vazut? Ciudat…n-a vazut un nebun, insa, nebun cum este el insusi, s-a gandit ca acel minuscul pion, pentru ca mamelucul nu e piesa de sah, acel minuscul pion, carevasazica, va fi prim-ministru.
Pentru cei ce au citit “Stapanul Inelelor”, pionul-mameluc este un fel de “Mouth of Sauron”, gura prin care Lordul Intunecat vorbeste. Nu, nebunia nu se opreste aici. In loc sa incerce niste explicatii logice, care sa dea impresia ca i-ar pacali pe naivii care inca s-au mai dus la vot, ce oricum fusesera umilti in secunda in care PSD-ul si PDL-ul si-au lins unii altora flegmele de pe haine si fete, expediate timp de patru ani, si au pus-o de o coalitie, nebunii din fruntea tarii s-au apucat sa vorbeasca precum Alex din “Portocala Mecanica”, in nadsat, limba nebunilor, tot felul de nonsensuri. Nebunii din frunte au fost, insa, votati de alti nebuni, pentru ca Teo era vazut drept prim-ministrul ideal prin tot felul de sondaje, Emil a iesit primar din primul tur, iar Traian naste si acum patimi aprinse. Inspaimantator e ca niciun spital din lumea asta nu-i poate face bine pe oamenii astia…
PS. Au facut astia public programul de guvernare…de parca Romania s-ar fi guvernat vreodata dupa programe…numai un nebun ar citi asa ceva!
Autor Mihai Bara