Suntem infometati sa descifram coduri, sa spargem parole misterioase despre planurile lui Dumnezeu, sa-i gasim ascunzisul si sa intram falnici in Cartea Recordurilor cu aceasta descoperire, va fi cu siguranta o editie speciala. Domnul Dan Brown ne-a contaminat cu desavarsire. Codul lui Da Vinci a stralucit pe primele rafturi ale librariilor, iar drept bonus pentru trairile si cugetarile noastre am primit ecranizarea, precum si o avalansa de alte coduri si decodificari ultramegasenzationale, ca sa nu se leneveasca spiritul tocmai acum cand s-a luminat.
Asadar Omul-Dumnezeu transformat in barbatul Isus, dupa chipul si asemanarea noastra. Domnul Dumnezeu (transformat dupa priceperea specialistilor in dl. Hristos) a avut frati, surori si cel putin o ibovnica. Unii il prefera in varianta Jesus, care poate fi mai cool si care inca se vinde foarte bine. Jesus superstarul a facut cariera, a fost aclamat, a primit distinctii pentru contributiile sale muzicale si a ramas in arhiva de aur a cinematografiei. Icoana lui Jesus imprimata pe tricouri, sepci, genti si steaguri apartine unei culturi. Amin. Alaturi de el te simti mai curajos, eliberat de toate povestile cu „doamne-doamne”, vesnic tanar si mai stiutor de adevaruri decat smeritii care se inchina cand trec pe langa o biserica.
Daca intr-o zi ai sa dai bot in bot cu un extraterestru, sa te uiti fix si lung la el. S-ar putea sa descoperi niste asemanari izbitoare cu trasaturile stramosilor tai. Stiinta va fi de acord, va incuvinta si va consemna, la fel de simplu ca in capitolul „Fulgerul”: fulgerul este o descarcare de electricitate punct.
Intr-o grota din Rusia, o mana de oameni condusi de un bolnav psihic asteapta sfarsitul lumii, programat pentru luna mai, anul 2008. Dintr-un alt punct de vedere, femeile ar trebui sa-si castige dreptul de a vizita muntele Athos. Piciorusele lor gingase ar trebui sa stabileasca in sfarsit un contact fizic cu solul sfant. Prelungirea interdictiei nu este decat un „anacronism in cadrul UE”
Daca dupa reprizele de ateism partial, temporar sau total ne incearca pofta pentru o meditatie mai deosebita, am putea incerca exotismul practicilor orientale. Specialistii ne initiaza pe indelete. Daca ai esuat lamentabil in viata de familie, ai dreptul sa-i povatuiesti pe altii, strigand in microfon ca familia este o institutie perimata si mincinoasa, iar casatoria – o simpla bucata de hartie. Cat despre juramintele aditionale rostite in fata popii, ele au fost niste dragalasenii capricioase comise dintr-un impuls de entuziasm tineresc sau de ochii lumii.
"...Acelasi spirit razboinic iese la iveala in cearta pentru zidurile bisericilor..."
La sarbatorile sfintilor ne inghesuim cu indarjire sa le atingem moastele, sa punem mana pe-un colac si-un strop de apa sfintita. Pentru orice eventualitate injuram pana in ultimul moment, sfadindu-ne ca la piata, sa nu cumva sa ramanem pe dinafara. Acelasi spirit razboinic iese la iveala in cearta pentru zidurile bisericilor. Asta-i biserica mea, nu a ta; aici o sa pun crucea mea, nu crucea ta; o sa scriu la intrare ce vreau eu, nu ce vrei tu. Ocolirea bisericii in Vinerea Mare este un bun prilej de socializare si consolidare a relatiilor interumane. Prohodul se executa si
cu babe plangacioase, si cu manelisti nepostiti care isi dau bipuri printre morminte si scuipa seminte in lumanari: Alo, Costica, stai sa-l ingroape astia un pic pe Dumnezeu si ne intalnim la o bere.
Invitat special in emisiune, preotul este intrebat de moderatorul macinat de curiozitati postmoderne de ce e suparata Biserica pe homosexuali, taman acu’ in 2008 cand lumea s-a deschis la minte. Cat despre icoanele din scoli... sa le dam jos? Sa le mai lasam? Sa hotarasca domnii ministrii sau soborul de preoti? Sa facem referendum sau sa dam cu banul? In razboiul religios spectacolul josniciei umane atinge desavarsirea.
"...Te rog si eu, ca Iona, mai naste-ma o data..."
Construim in gand ipoteze si teorii conspirationiste in jurul Dumnezeilor lor care intotdeauna sunt mai vinovati decat Dumnezeii nostri. Si viceversa din perspectiva lor. Obscenitatea pluralului folosit la nesfarsit incepe sa sune atat de banal, perfect integrat in topica propozitiilor noastre. Specialisti in terfelirea numelui Domnului, utilizam pluralul cel odios sub forma de banc, de suparare, cu ocazia crizelor adolescentine, a comelor alcoolice, a ghinionului de la loto, a feliei de paine care cade intotdeauna pe partea unsa. Iar disperarea ca lucrurile nu sunt asa cum vrem noi ne scoate in cale magia lui „hocus pocus”: vrajitoarele cele meseriase, scutite de mult de flacarile rugului, isi ofera serviciile in spiritul perfect democratic - farmece albe, farmece negre, farmece sarlatane.
Si inainte de a ne ridica locurile de veci notate cu 5 stele, de care viermii sositi la ospat vor rade cu lacrimi, mai facem o incercare, una spontana. Il dam in judecata pe Dumnezeu pentru ca ne-a tras in piept, pentru ca am suferit prea mult si-am ajuns bataia lui de joc. Or treaba asta nu era inclusa in contractul botezului.
De fapt, trebuia sa fie altfel, Doamne... Te rog si eu, ca Iona, mai naste-ma o data, prima viata nu prea mi-a iesit...(Alina Barsan)
De acelasi autor:
