Mai gaseam motive de stres in: alocatiile prea mici, chefurile cu parinti sub acelasi acoperis, „da muzica mai incet!”, „pune mana si invata!”, „vai de capul vostru!”, orele de dirigentie cand se motivau prea putine absente, crizele de blugi evazati si de pufuleti originali, trezirea la 6.30 ca sa mai citesti o data niste foi cu patratele care bat campii.
Mi-am descoperit o noua afectiune: claustrofobia in mijlocul strazii. Sunt un mic pieton pe langa care curg masinile intotdeauna grabite. Autobuze burdusite sau masini-proprietate-personala in care se lafaie cate-un sofer singur-singurel, lasand in urma lor aburii lipiciosi de benzina si motorina. Sunt atatea masini, incat ma gandesc ca maine, cand vor fi mai multe, s-ar putea sa ne blocam cu totii si sa nu mai ajungem la slujba. Nici ambulantele n-ar mai ajunge la pacienti, nici pompierii n-ar mai ajunge la incendii; am plange cu disperare printre claxoane, iar telefoanele ar suna non-stop pana ar muri bateriile.
Urasc telefonul. I-am ales cea mai frumoasa sonerie din menu. Acum o urasc de moarte. Si click-ul care ma anunta ca am primit un mesaj; pe cat de discret, pe atat de enervant. Urasc telefoanele celorlalti. Te obliga sa le accepti ca facand parte din viata ta si nu pastreaza distanta regulamentara. De bip-uri nici nu mai vorbesc, veritabile picaturi chinezesti.
Urasc mirosul de fast-food, acea putoare acra care aduna la un loc turme de oameni deformati. Si mancatul in picioare la o masa de plastic rosie, hepatica, tebecista.
Urasc rafturile magazinelor burdusite cu diferite chestii in sute de variante. Etichetele mincinoase care ma anunta ca imi place sa mananc sanatos.
Studentele machiate prost care-si spun poezia pentru a ma convinge sa cumpar niste betisoare de urechi la promotie, iar eu ascult pana la capat si le soptesc in gand: „Bafta, fetelor, sa ajungeti departe!”
Publicitatea mica si mare si multa. Spoturile imbecile si spoturile destul de reusite. Campaniile umanitare prezentate de vedete. Gunoaiele de pe campuri adunate de vedete. Vedetele. Fotbalul si politica. Mos Craciun si iepurasul de Paste. Valentine’s Day si Dragobetele. Bordurile. Asfaltarile fara inceput si fara sfarsit. Mirosul de transpiratie. Nevestele ciobanilor care ma iau cu asalt de cate ori vreau sa cumpar o bucatica de branza din piata.
Cersetorii. Painea care nu mai este paine. Rosiile turcesti pe care scrie „rosii de Giurgiu”. Gunoaiele care dospesc. Vecinul care imi ia apa in mijlocul dusului. Masina de inghetata cu sonerie de telefon (ta-na-na-na ta-na-na!). Litoralul bulgaresc. Scumpirea gazelor. Ziarul Libertatea. Imprimantele care nu recunosc diacritice.
Etajul 4. Paris Hilton. Mihai Albu. Alina Plugaru. Simona Senzual. Monstrul din Austria. Cercetatorii britanici. Biletele razuibile. Reportul de la loto (si, mai ales, d-na Liliana). Barbatii care se usureaza oriunde si oricand. Feng Shui. Bancile prietenoase. Functionarii injectati cu naftalina. Codul lui Da Vinci.
Apa minerala cu bule create de Mama Natura pentru copiii ei. Seringile folosite si uitate pe plaja. Yahoo Messenger. Hi 5. Weekend-urile pierdute in fata calculatorului. Elodia. Cardurile. Concursurile de coafura pentru caini. Banii. Si telefoanele mobile. Si masinile. Apropos, mi-am descoperit o noua afectiune: claustrofobia in mijlocul strazii. Asa ca nu ma stresa!
Autor Alina Barsan
