In teatrele de operatiuni (cine-o fi inventat sintagma asta?) actorii isi joaca cel mai greu rol al vietii. Pentru unii va fi ultimul, lipsit de orice indicatie regizorala, de orice sansa la repetitie, un rol pe care l-ar vrea mai mult pozitiv decat negativ, dar lucrurile sunt atat de amestecate si se desfasoara atat de rapid, incat datele propriilor existente se vor schimba radical pentru tot restul vietii (daca vor avea norocul sa scape din cosmarul razboiului si sa se intoarca acasa). Soldati, medici sau jurnalisti, cu totii stocheaza amintiri dureroase despre camarazii lor sau despre acei civili anonimi, cazuti din greseala in mijlocul unor neintelegeri care le vor fi fatale.
Presa ultimelor zile a fost asaltata de imaginile mortii si ale disperarii, decupate de obiectivul unui aparat foto sau al unei camere de filmat. Un simplu buton inregistreaza expresii ale chinurilor insuportabile, surprinse parca pe niste cobai la ei acasa. In numele dreptului la informatie, trimisii speciali, reporteri si fotoreporteri ne arata fetele hidoase ale mortii in zeci si sute de ipostaze. Sunt curajosi sau inconstienti? Cate-un pic din amandoua, adica profesionisti de inalta clasa. Moartea va face din ei eroi oficiali, inmormantati cu onor. Insa dincolo de obligatiile care tin de eticheta, disparitia lor va fi pentru cei apropiati ceva lipsit de sens, o moarte mai stupida decat cea a unui soldat sau a unei asistente medicale.
Si totusi, este acolo, este prezent. Obiectivul camerei are un rol ingrat. Fotografiile vor aparea in scurt timp pe Internet, la televizor, in ziare. Sunt imagini socante care nu mai au nevoie de cuvinte. E viata amenintata, viata vanata si in cele din urma viata omorata.Copii stransi in brate de parinti incapabili sa le mai ofere protectie, incapabili sa le explice de ce se intampla asa, pentru ca ei insisi nu mai inteleg nimic. Iar moartea musca scurt fara sa te bata pe umar.
Femei manjite de sange, strigandu-si disperarea prin sunete mute, blocate de aparat intr-o fotografie artistica ce va lua un premiu special intr-o alta lume, intr-o alta viata. Cadavre rupte in bucati de explozii, cu prim planuri odioase pe un fragment de brat, un chip desfigurat, o jumatate de om care inca n-a murit.
Sa ne imaginam un al doilea obiectiv, in spatele primului, urmarindu-i atent fiecare pozitie si miscarile. Sa ne imaginam fotografia in care un om fotografiaza un alt om. Primul isi face meseria, al doilea isi da obstescul sfarsit sau doar isi plange neputinta. Nu-i asa ca e cinic? N-ati vrea sa zdrobiti aparatul de mii de euro, cu riscul de a nu primi imagini proaspete la urmatorul buletin de stiri? Fotograful s-a transformat intr-un soi de paparazzo, dar cine l-ar putea invinui? Participa de buna voie la acest spectacol sinistru si in acelasi timp se detaseaza, stabilind cu un simplu clic granita care il separa de acea lume.
Si totusi, ce s-a intamplat dupa clic? Care a fost reactia lui in fata sarmanului ingenuncheat care isi plange mortii? L-a transformat intr-un subiect „bun de tipar” in cel mai crunt moment din viata lui. In fata publicului ar putea sa-si justifice gestul si chiar sa primeasca aprecieri pentru calitatea imaginii, diagonala perfecta, compozitia gandita pe loc, contracronometru. In fata subiectului, insa, se face vinovat. Dar poate ca iertarea lui nici nu mai conteaza. A fost un context, a fost o ocazie, a facut exact ce trebuia sa faca. Si poate chiar i-au dat lacrimile in timp ce fixa obiectivul, asemeni unui lunetist priceput, care nu se ascunde. Cu cat mai aproape, cu atat mai bine.
Personajul priveste ingrozit in jurul sau. Casele au sarit in aer, familia a disparut, nici pentru el insusi nu ar baga mana in foc ca mai este in viata. Il da de gol durerea fara margini. In fata lui, un civil cu acreditare se apleaca sa-i faca o poza. Personajul intinde mana spre el, implorand ajutor. Fotograful manevreaza cu usurinta aparatul si ii fura expresia cu un simplu clic. Ii fura copia suferintei pentru a o impartasi celor din lumea lui plina de pace. Fotografia va fi preluata si difuzata obsesiv in toata mass media. In fond, e o fotografie reusita.
Autor Alina Barsan
