Inca putin si in locul povestilor cu strigoi, varcolaci si vrajitoare, elaboram o noua ramura a folclorului romanesc bazata pe legendele cu asistenti maternali, un fel de Cucu Bau pentru copiii foarte mici sau un fel de Jack Spintecatorul pentru copiii scolari. Austria cu monstrul Fritl, Romania cu aceasta Mama Zmeului care ne-a oferit timp de cateva zile scenariul unui film de groaza. Am ajuns, insa, prea tarziu. Filmul se consumase. Victima a fost ingropata. Calaul a fost trimis dupa gratii. Sistemul nu functioneaza.
Alte exemple (cautate cu mult zel) vin sa intareasca regula: Sistemul e bolnav. Un timp, vom afla de existentele altor nefericiti, de copilarii consumate intr-un regim sclavagist, inuman. In spatele acestor povesti se afla familii destramate sau familii nicicand intemeiate, bautura, drogurile, saracia, inconstienta la care te condamna lipsa educatiei, blestemul istoriei care se repeta, aschiile care nu sar departe de trunchi, o intamplare, Sistemul.
Foarfeca patata de sange si clestii mancati de rugina au devenit simbolurile incontestabile ale Sistemului atat de blamat care se incapataneaza sa dea gres. Dupa indelungi discutii si analize intre specialisti (care oricum nu ajung sa comunice real intr-un proiect comun) sunt emise niste asa-zise campanii de promovare, sensibilizare, constientizare, un praf aruncat in ochii contribuabililor, prin care suntem anuntati in statistici cum stam cu demografiile, violentele, sanatatea si ce ar trebui sa facem ca sa ne fie mai bine.
Din cand in cand, iese la iveala cate-un buboi reprezentativ. In mare, suntem obisnuiti cu caracteristicile buboiului, il stim pe capitole, ca la lectia de biologie: radacina, tulpina, ramificatii, seminte. Dar pentru ca organul de presa, aparatorul democratiei, se scandalizeaza in numele tuturor drepturilor castigate de om prin razboaie si revolutii, facem spume la gura si ne uimim la unison cata nedreptate trebuie sa inghitim si cate nereguli avem de rabdat la tot pasul.
L-am filmat pe nenea doctoru’ cand primea spaga? Of, e inadmisibil ce se intampla, urmeaza editie speciala pentru analizarea cazului si a fenomenului. Cu ochii cat cepele in fata probelor incriminatorii, ne jucam de-a detectivii si restauratorii dreptatii, ca si cum afara nu s-ar zbengui in libertate alte sute, mii de fapte penale. Particularitatea unui caz surprins pe picior gresit si disecat cu tone de vorbarie ar trebui sa ne dea iluzia ca l-am prins pe diavol de picior si el, ascultator, cu musca pe caciula, o sa ne arate drumul spre bunul Dumnezeu. Dar nu se intampla asa.
Pentru ca dupa ce soseaua este asfaltata, trebuie sa schimbam conductele de gaz. Iar dupa ce am schimbat conductele de gaz si am asfaltat din nou, trebuie sa lucram la canalizare. Iar dupa ce am terminat cu canalizarea si cu asfaltarea, trebuie sa mai dezgropam o data firele pentru ca am uitat sa facem un nod undeva. Sandramaua ramane intinsa pe veci. Ne uitam in oglinda si numaram firele albe de par. Ne dam seama ca agonia s-a prelungit prea mult pentru o viata de om. Tranzitia a scos in fata turme de prosti care ne-au facut viata mai amara in fiecare zi.
Pamantul se va roti si fara umbrele noastre, dar pana atunci mai avem de supravietuit un pic. Ne gandim cu groaza la posibilitatea ca intr-o zi sa ajungem la spital. Un spital cu peretii umezi si asistente obosite, pline de sictir. Un pat mobil sters cu o carpa oarecare de urmele atator bolnavi, unii dintre ei morti. Chipul medicului de care privirile tale se agata la fiecare vizita, pline de recunostinta. Perspectivele unei operatii pentru care spitalul nu dispune de aparatura necesara si nimeni nu va gasi o solutie pana iti va veni randul la anestezie. Raceala bisturiului incalzit o clipa de sangele tau atat de viu. Clestii mancati de rugina, pe care i-ai vazut odata la televizor si pe care ii ghicesti intr-un coltisor intunecat, nesterilizat. Soricelul speriat, fugind prin salon si pe holuri, printre halate aproape imaculate, cautandu-si familia, fara sa stie ca accesul lor acolo este strict interzis. Gandacul care a iesit de la toaleta si nimeni n-a tras apa in urma lui.
Autor Alina Barsan
