Cursul valutar a devenit subiect de breaking news, exact că o luare de ostatici sau o macara care cade pe şantier pentru că n-au mai ţinut-o piuliţele. Taman când ai nevoie de-o vorba bună şi de-o mângâiere, îi auzi pe specialişti cum semnalează criza şi se străduiesc să o descrie amănunţit de la cauză la efect şi viceversa, pentru că în finalul pledoariei să nu mai înţelegi nimic. Orice răsfoire de ziar necesită, pe lângă vizita obligatorie la horoscop, o privire stupefiată la cursul valutar. Vuitoanele, Hermesurile şi Swarowskiurile vedetelor sau iahtul blindat al lui Abramovici întregesc peisajul nebun al acestei lumi absurde în care trăim, o lume îngrozită, îngrozitoare şi minunată în acelaşi timp.
Imaginea băieţilor cu sacou de pe Wall Street e una din cele mai dezolante, nu doar acum, în vremuri tulburi, aşa a fost mereu. Dacă ar fi să intri pentru o clipă în acea încăpere ticsită, sufocată de cifre şi mutre inflamate, probabil te-ai felicita la ieşire pentru că nu faci parte din breaslă lor transpirată şi nedormită. Parcă ar fi nişte prizonieri într-un labirint. E greu să-ţi imaginezi că personajul acela cu ochii pironiţi pe panouri, cu manşetele cămăşii suflecate graţie atmosferei tot mai încinse, e capabil să se rupă de vânzoleala mecanică de la serviciu şi să se uite relaxat la un meci, să-şi plimbe câinele sau să-şi ducă în parc copiii.
O nouă zi şi nebunia se intensifică. Băncile, în frunte cu cei mai serioşi reprezentanţi ai săi, ne asigură că nu trebuie să ne facem niciun fel de griji, totul e sub control. Că nu e criză de lichidităţi, că nu trebuie să ne luăm sacii cu bani acasă, că nu dă nimeni faliment să ne lase cu buzele umflate. Dar însuşi acest anunţ repetat la nesfârşit îţi creează cel puţin o stare de disconfort. Presa de profil are în sfârşit un subiect de muls, aşa că editorialiştii se întrec în previziuni şi metafore. Nu mai înţelegi nimic.
De fapt, cu cât cauţi un răspuns mai apropiat de înţelegerea ta, ca om-simplu-fără-studii-economice, cu atât te descoperi mai zăpăcit. Asta în condiţiile în care moderatorul insistă din cinci în cinci minute: "ca să înţeleagă şi telespectatorii nostri”. Orice ştire care are pretenţia că oglindeşte realitatea trebuie să înceapă cu formula de poveste "pe fondul crizei economice”. Multe s-au întâmplat pe fondul crizei economice şi multe mai au de gând să se întâmple, fie că eşti deponent sau nu, client cu rate sau o simplă vietate care respiră un aer contorizat în euro şi poluat, de asemenea, în euro.
Din când în când, mai cade câte-un ministru, repede înlocuit cu un altul. Pe Elodia n-o mai caută nimeni. Agenţii de pe Wall Street se duc mai des pe la biserică. În ţară, aleşii neamului se abţin de la orice fel de scumpire şi deja intuieşti valul care ne pândeşte după alegeri, cu vârf şi îndesat. Totul se întâmplă pe fondul campaniei electorale şi pe fondul crizei economice. Speculaţiile curg şi într-un caz, şi în celălalt, până constaţi că nu mai ştii care sunt necunoscutele ecuaţiei A şi necunoscutele ecuaţiei B.
Aşadar avem una bucată ecuaţie barosană, cu ramificaţii în ţară şi peste hotare. Avem greve şi sindicate, avem praguri minime de garantare bancară, măsuri şi scheme adoptate de UE. Avem spoturi publicitare în care obţinem creditul în zece minute şi avem o viaţă întreagă la dispoziţie să ne onorăm contractul. Avem nevoie de siguranţă, dar niciun purtător de cuvânt nu mai e capabil să ne câştige încrederea.
Avem turme de mafioţi şi cămătari, cu toţii oameni onorabili, parteneri civilizaţi de dialog şi făuritori de gesturi caritabile. Avem acelaşi subiect preferat de conversaţie ca întotdeauna, cu mai multă savoare şi picanterie acum, în vremuri de răscruce: banul. Trăim în numele lui şi uneori mai găsim timp să ne urâm pentru. Dar ne întoarcem repede în cursă, urmărindu-l cum luceşte în depărtare, apropiindu-ne subtil sau fără scrupule, întinzând mâinile, cu pixul norocos pregătit pentru semnătura vieţii noastre.
Suntem oameni crizaţi de tot ce ne înconjoară. Crizele economiei, crizele identităţii individuale, crizele de timp, de nervi, de singurătate, de moralitate ne fură vieţile în fiecare zi. Ignoraţi, grăbiţi, şi prea obosiţi să mai căutăm răspunsuri logice într-un morman de absurdităţi, uităm de multe ori esenţialul. Şi anume că un spirit falimentar e mult grav decât orice pierdere bănească şi nimeni pe lumea asta nu ne poate oferi un prag minim de garantare. Autor Alina Bârsan
