Si ca sa mai ramanem putin la varsta de aur a copilariei, tot campania electorala (mai precis capitolul cu hartia si masele plastice sacrificate pentru afise) imi aminteste cumva de acel joc „un, doi, trei, la perete stai!” (generatia nascuta cu laptopul conectat in brate s-ar putea sa nu aiba habar de asemenea divertismente primitive) si chiar de banalul joc „de-a prinselea”.
Cred ca visul utopic de arzator al multor romani este sa primeasca o luna de concediu cu expediere par avion in afara granitelor de cum suna clopotele si talangile electorale. Desi, la intoarcere, mai mult ca sigur zidurile si vitrinele vor fi la fel de pangarite si asa vor ramane inca multa vreme.
Cine nu-i gata, il iau cu lopata! Incercati cu incredere tapetul de exterior in diferite nuante si mixaje! Acest tapet destul de trainic are la baza mutrele candidatilor la primarii si consilii judetene in cele mai prafuite, banale, cinice, bizare, gretoase variante. Ai zice ca s-au adunat toti gramada, si-au facut poze unul altuia iar noi, prostimea, se presupune ca vizitam expozitia si ne intoarcem in casele noastre - slava Domnului, scutite de banda rulanta a exponatelor (sau, mai stii...) – cu inima patrunsa si creierul pus pe jar. Calitatea si dimensiunile tapetului: dupa posibilitati. Locurile de amplasare: mediul inconjurator, mai ofertant decat iti poti imagina.
Daca patosul e prea mare, depunerile se fac in straturi, adica: partidul X lipit peste partidul Y, lipit peste partidul Z si tot asa. Aracetul trebuie sa fie unul de calitate superioara, ca sa se storseasca domnii candidati cat mai bine. In acest caz e vorba fie de tactica intimidarii adversarului, fie de criza spatiilor publicitare care, la cateva zile de la declansarea bombardamentului, se acutizeaza. Sau, pur si simplu, e vorba de o reglare eleganta de conturi, pe principiul „ciuciu!”: „Ranjesti, neobrazatule? O sa-ti strivesc ranjetul cu uitatura mea blajina si cu bratul suspendat in aer intr-un gest mesianic.”
Lumea intreaga e...
Deci lumea intreaga e o scena (pardon, asta-i fumata). Lumea intreaga e un showroom al decoratiunilor exterioare jalnice, penibile. Pe sectiuni: „un zambet pentru varsta a treia”, „un brat de otel pentru papalapte-le din tine”, „un actor hollywoodian de sorginte interbelica”, „poza de buletin”, „tinuta obligatorie demna-fruntea inalta-bratele lipite de corp”, „tinuta obligatorie glaciala-mustata ingrijita-intelectual cu elasticul prea strans la ciorapi si chiloti”, „mesterul Pompilica la dispozitia dvs.”, „Ave Caesar”, „primarul european cu stelutele UE pe post de aura in jurul dovleacului sau” etc, etc.
In asemenea atmosfera de carnaval, nu ne ramane decat sa ne facem cruce si sa multumim cerului ca nu (con)vietuim in falnica cetate a Bucurestiului, pe sectoarele caruia iata cum se bate si se zbate unul din partide. S-a hotarat staful sa impuste doi iepuri dintr-o lovitura, asa ca afisul e 2 in 1. Zice el, afisul: Doi impotriva tuturor. Pai se poate, mai copii? Chiar a
sa? Ai vostri doi impotriva tuturor? Nenea sau tanti care v-a facut reclama o fi lucrat la slogan in conditii inadmisibile de turmentare. Noi stim ca unde-s doi, puterea creste, dar daca doi sunt impotriva tuturor, rezulta prin regula-de-trei-simpla intrebarea: Cine, dracu’, ii mai voteaza? Costel pune stampila pe Gigel si viceversa? Pentru asta nu mai era necesar anunt la mica publicitate.
Si cate-ar mai fi de povestit, zi de vara pana-n seara... Despre slagarele personalizate care se aud in difuzoarele zgariate ale unor Dacii paradite (ca sa vada electoratul in ce masini nationale scorojite umbla partidul, propovaduindu-si invatatura). Despre corturile binefacerii in care, la sfarsit de saptamana, trecatorul poate poposi pentru a-si masura tensiunea si glicemia pe gratis/for free/moca. Despre covoarele asfaltice care se toarna contra cronometru in lung si-n lat, ca in Scrisoarea eminesciana: „vine, vine, vine, calca totul in picioare”. Despre spoturile electorale difuzate pe posturile locale de televiziune, la care am ras intr-o seara pana a inceput vecinul sa bata cu dusmanie in calorifer.
Despre pungile cu bunataturi azvarlite in multimea hamesita, asa cum arunci cainelui resturile unui ospat copios. Despre platformele-program si celelalte texte imbecil incropite, pe care nu mai poti sa le auzi pentru ca urechile tale au dezvoltat de-a lungul timpului o sensibilitate vis-à-vis de genul politic epico-lirico-dramatic. Despre „pastilutele” pe care si le administreaza ei intre ei, ca la un meci trucat de ping pong intre clovni. Despre grotescul infinit al acestui film caruia ii acorzi, cu sinceritate, in fiecare minut Zmeura de Aur. Si despre noi, anonimii dezgustati si tot mai indiferenti, care asista la inca o repriza „de-a prinselea” si ar vrea sa strige tare, tare, tare: Piua! (Alina Barsan)
De acelasi autor:
Mihai Sin, despre realitati romanesti, destine europene si conditia umana (II)
Mihai Sin, despre realitati romanesti, destine europene si conditia umana (I)
