Of, tu, toamnă gri, am reuşit să-mi fac şi izolaţie exterioară la apartament, acum locuim în cel mai albastru bloc din oraş, că asta a fost culoarea aleasă de majoritatea vecinilor - nişte indivizi nesuferiţi şi lipsiţi de gusturi. Eu sunt un cetăţean responsabil şi paşnic, sortez gunoaiele, aseară am schimbat din nou becul de la etajul nostru, de trei ani numai eu îl schimb.
Dar acum, de când cu criza asta financiară, mă gândesc şi eu cu teamă să nu cad victimă cumva. Sunt deprimat şi mizantrop. De câte ori sună femeia de serviciu pentru o găleată cu apă, tremur tot şi tac mâlc până pleacă de la uşă. Data trecută a „uitat” să-mi scuture preşul, o fi crezut că-mi dă o lecţie. Îl scutur eu, doamnă, e bine? Nu-ţi cer decât puţină înţelegere, că n-o duc mai roz ca dumneata, suntem nişte biete făpturi ameninţate de duşmani invizibili. Sunt precaut, stau cuminte în banca mea.
Ştiam că o să vii, toamnă gri. Şi crede-mă, te-am aşteptat regulamentar, cum am învăţat la mama acasă: cu zacuscă, murături şi dulceaţă. Dar ce folos să mă bucur de cămara plină, când criza îmi suflă în ceafă. Căci pot pieri într-o secundă, bietul de mine. Am trăit grozăviile comunismului şi ale capitalismului, am spălat imaginea şifonată a greierilor, consideraţi de marea literatură nişte nepricopsiţi. Eu n-am fost un pierde-vară, toamnă gri! Am trăit după principii. Eu nu sufăr de complexe de inferioritate, sunt la fel de bun ca furnica, dacă nu chiar mai bun. Vreau să mi se facă dreptate, să mi se recunoască dreptul la un trai decent! Să fiu scutit de criza financiară sau să primesc subvenţii! Vreau să mă împac cu femeia de serviciu şi să-mi răsfoiesc chitanţele liniştit, în apartamentul meu cu izolaţie exterioară albastră. Cri, cri!
Alina Barsan
