Ma uit la foaia alba si virtuala din fata mea si imi dau seama repede ca nu e nicio criza de inspiratie la mijloc. Doar ca atmosfera e prea incarcata si respiram o duhoare infernala cat e ziua de lunga. De la felia de paine prajita pe care o astepti dimineata sa sara din aparat si pana la periajul dintilor inainte de culcare, intreaga lume materiala plus imaginatia noastra din ce in ce mai bolnava sufera de sindromul depresiei electorale.
Cu siguranta, cei care ne-au adus in halul asta n-au nimic personal cu vietile noastre, sa nu traim cu impresia asta. Intamplarea face ca preocuparile noastre sa se ciocneasca in mod nefericit din patru in patru ani. In urma impactului, tristetea se generalizeaza si ne sufoca. De regula, devenim irascibili, dupa care nu mai reactionam nicicum. Pana la incheierea reprezentatiei trecem de mai multe ori prin aceste doua stari de baza care pot imbraca diferite forme.
Dar, fireste, nu toata lumea e obligata - prin natura sarcinilor de serviciu - sa citeasca, sa asculte, sa priveasca acest spectacol grotesc in care e imposibil sa mai sesizezi euri, individualitati, persoane. Totul se reduce la o gramada nedefinita de sobolani fatarnici care-si croiesc drum prin galerii de multe ori doar ghicite. Si atunci intrerupi conectarea, lasi aparatele sa respire, prizele sa se raceasca si iti aduci aminte ca traiesti. Viata ta urmeaza acelasi tipar care nu da gres niciodata: tic-tac, tic-tac… E o liniste gustoasa, nu? Are gustul unui fel de mancare de care iti era dor, chiar daca nu se numara printre preferatele tale.
Au ingalbenit si frunzele frigul diminetii iti gadila nasul gasesti in buzunarul secret al hainei o bancnota de mult uitata si inca valabila iti iei o cafea si pierzi vremea intr-un parc plin de pensionari nu te apropii de ei nu vrei sa stii ce isi spun probabil medicamente si pensii marite cafeaua e destul de proasta dar nu reuseste sa-ti strice dispozitia pentru ca aburii ei inca nu s-au dat batuti zboara spre primul cer spre al doilea cer nu vor ajunge niciodata la al noualea pentru ca paharul e deja gol mototolit se pierde intr-un cos de gunoi uite o banca goala nu te asezi mai bine sa mergi sa mergi pana te dor picioarele inchide gura ca intra musca un fular era bun l-ai uitat in dulap e deja octombrie bati campii bati aleile parcului si e prea frumos ca sa nu compui o poezie in minte una scurta de trei versuri si jumatate aproape un catren dar fara rime s-a terminat parcul ce repede s-a terminat inca o strada ingusta si blocul care nu stie nimic intrii sfarsit.
Deci ramasesem la… campania electorala, sau ceva de genul… Pai da, e o mare porcarie. Istoria a luat-o razna. George W. Bush a zis la tv ca SUA se afla intr-o situatie dificila. Era atat de serios cand a spus-o, ca m-a pufnit rasul. Pomana asta electorala o fi si pentru sufletele celor adormiti? Sau e numai pentru noi? Mai sunt trei luni din 2008 dupa care putem scumpi gazele. Aho aho, copii si frati! Oare le scumpim chiar de Sf. Vasile?
Am uitat cate stelute are steagul Europei, niciodata nu tin minte. Ieri l-am vazut pe Ciorbea intr-un ziar. Nu-l mai vazusem de cand eram mica, am crezut ca a murit. Ati observat cum stau cainii la semafoare pe DN1? La fiecare semafor e un caine care asteapta si cateodata primeste. E doar o constatare, nu trebuie sa cautati nicio morala. Masurile anti-creditare impuse de BNR sunt niste masuri anti-creditare. Steagul Romaniei are trei culori.
Eugène Ionesco m-a invatat sa vorbesc asa. Si inaintea lui vreo cativa. De fapt, il chema Eugen Ionescu. Cred ca a fost foarte fericit cand a descoperit ca propozitiile scurte sunt cele mai complicate. Uneori cu o singura silaba poti spune ca ti-e foame, ca ai pierdut, ca ai avut un orgasm sau ca nu mai intelegi nimic. E mai greu de reprodus in scris, tocmai de aceea data viitoare voi fi mai coerenta.
Autor: Alina Barsan
