Sari la conținut

Comasarea alegerilor este ilegală şi neconstituţională

PSD Brașov consideră comasarea alegerilor o decizie ilegală și anticonstituțională de a prelungi mandatul aleșilor locali și este considerată o metodă de manipulare prin care PDL speră să bul-verseze electoratul pus în fața a şase buletine de vot.
„Este evident că pentru cetățeni va fi foarte greu să mai poată aprecia propunerile partidelor și politicienilor. În felul acesta dispare, într-un fel, ideea votului uninominal pentru care ne-am luptat acum patru ani. Se va elimina orice dezbatere pe proiecte și se va vota strict emoțional sau, mai rău, financiar, ceea ce va fi în favoarea PDL, aflat la putere. Invocarea economiilor nu are nici un sens în construcția electorală a țării. România are un sistem democratic care va fi încălcat prin această decizie. Dacă mergem pe logica aceasta, de ce nu facem și alegeri prezidențiale la anul ca să economisim bani?“, întreabă vicepreședintele PSD Brașov, Răzvan Popa (foto).
Social-democrații spun că toate măsurile luate până acum de Guvernul Boc pe partea electorală – alegeri la primărie din primul tur, votul prin corespondență, regionalizarea, comasarea alegerilor – reprezintă eforturile disperate ale unui partid, pe cale de dispariție, de a rămâne la putere, singurul obiectiv  al PDL fiind accesul la banul public.

Comentarii

Ultimă oră