Atacantul braşovean Ioan Coman, ultima dată la prim divizionara Voința Sibiu, a revenit acasă! Coman a evoluat sâmbătă în tricoul celor de la Corona Braşov, în amicalul încheiat 2-2 contra celor din Titu. „Mă bucur că am revenit acasă! Sper să ajut această echipă să promoveze în liga a doua, şi de ce nu, să avem un parcurs foarte bun care să ne permită chiar promovarea în primul eşalon! Am demonstrat că se poate acest lucru când am jucat la Forex, de ce nu s-ar putea şi acum? Am ajuns la o înțelegere verbală cu cei de la Corona, săptămâna aceasta vom semna şi actele, nu este niciun fel de problemă„ ne-a declarat noul atacant al Coronei. În jocul cu Titu, disputat pe terenul Metrom, pentru Corona au punctat Elek şi Ene. Braşovenii au ratat şi un penalty în prima repriză, prin Ene.