Sindicaliştii ameninţă cu greva generală din prima zi în care preşedintele primeşte pentru promulgare proiectul Codului Muncii, iar din 28 februarie încep acţiunile de protest în teritoriu.
Potrivit planului de acţiune stabilit, azi, de birourile executive ale tuturor federaţiilor afilitate la cele cinci confederaţii, din 28 februarie încep protestele în teritoriu, iar în Capitală din ziua în care se discută la Cameră Deputaţilor proiectul de modificare a Codului Muncii.
Liderii confederaţiilor sindicale au anunţat, în această după-amiază, că au stabilit pichetarea intrărilor în sediul Parlamentului, discuţii cu deputaţii din comisie, pichetări şi vizite la domiciliu şi la sediile PDL, UDMR, UNPR, minorităţi, pentru depunerea solicitărilor sindicale, mitinguri în teritoriu, cu reunirea oamenilor pe drumurile europene sau naţionale şi greva de avertisment în ziua votului în Cameră Deputaţilor.
La nivel local, în fiecare luni începând din 28 februarie şi până în 18 aprilie vor fi mitinguri în faţa prefecturilor.
Premierul Emil Boc a anunţat, azi, că liderii coaliţiei de guvernare propun asumarea răspunderii Guvernului în Parlament pe Codul Muncii, precizând că în perioada următoare vor avea loc consultări şi cu grupurile parlamentare.