Rejudecarea procesului în care Cristian Cioacă este acuzat că a accesat ilegal mesajele Elodiei a avut termen la Judecătoria Braşov. După câteva minute însă, completul a decis să amâne procesul, pe 29 septembrie. Asta după ce avocata poliţistului a susţinut cu documente, nulitatea actului prin care a fost sesizată instanţa. Cioacă a venit îmbrăcat în negru semn că ţine doliu după tatăl său care a decedat la sfârşitul săptămânii, fiind bolnav de cancer.
Reamintim că judecata a fost reluată la Braşov, după ce Înalta Curte de Casaţie a decis să anuleze hotărârea Curţii de Apel prin care Cioacă fusese condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. În replică, avocata mamei Elodiei susţine că putem vorbi din nou, despre tergiversare. Inculpatul, Cristian Cioacă, prezent în sala de şedinţă, a refuzat să facă orice declaraţie. Atât cu privire la proces, cât şi la acuzaţiile lansate împotriva ofiţerului, săptămâna trecută, de chestorul Viorel Vasile, actualul şef al Poliţiei capitalei. Potrivit lui Viorel Vasile, Cristian Cioacă a ucis-o pe Elodia. Procurorii Serviciului de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate din Braşov, împreună cu poliţiştii, au decis să-l trimită pe Cioacă în judecată pentru că a citit mesajele Elodiei deşi nu avea voie, iar apoi le-a dat publicităţii, în loc să ajungă mai întâi, pe masă anchetatorilor.