Sari la conținut

Răzvan Lucescu a renunţat la funcţia de selcţioner după victoria superbă cu Bosnia, iar oficialii FRF caută acum soluţii.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, pe site-ul oficial, că Răzvan Lucescu a renunţat la funcţia de selecţioner al naţionalei şi că prima reprezentativă va fi condusă în turneul din America de Sud de antrenorul echipei de tineret, Emil Săndoi. „În cursul dimineţii zilei de 4 iunie, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a avut o întâlnire cu Răzvan Lucescu, acesta din urmă informându-l pe şeful FRF că renunţă la funcţia de selecţioner, decizie care intră în vigoare imediat. Astfel, se încheie un mandat de 21 de meciuri, dintre care 7 victorii, 7 egaluri şi 7 înfrângeri. Aceasta înseamnă că echipa va fi condusă, la apropiatele meciuri amicale din America de Sud, contra Braziliei (Sao Paulo, 7 iunie) şi Paraguayului (11 iunie), de antrenorul principal al echipei naţionale de tineret Emil Săndoi”, se arată în comunicatul FRF. În comunicat se menţionează că alături de Răzvan Lucescu a părăsit staful tehnic al naţionalei şi preparatorul fizic Diego Longo.
Răzvan e în Giuleşti. Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că tehnicianul Răzvan Lucescu a semnat un contract pentru următorii patru ani cu gruparea „alb-vişinie”. Oros, Apostol, Deac, Alexa şi Surdu sunt cadourile cu care patronul Rapidului l-a convins pe Lucescu jr. să se întoarcă în Giuleşti.
Se întoarce „Regele”? Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal l-a însărcinat pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, să găsească un nou antrenor pentru echipa naţională. Se pare că Sandu s-a orientat către Gheorghe Hagi. Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat că ştie că Gheorghe Hagi va fi viitorul antrenor al echipei naţionale a României, acesta urmând să fie ajutat de Anghel Iordănescu, în calitate de director tehnic, şi de Viorel Moldovan, ca secund. „Ştiu că Gică este antrenorul echipei naţionale, cu Iordănescu director tehnic şi Moldovan secund. Eu zic că este soluţia ideală, pentru că Gică este omul care ar accepta sfaturi de la Iordănescu. Pentru Hagi, echipa naţională este un vis, este un lucru pe care nu îl refuză. La Hagi, după familie vine echipa naţională”, a spus Becali.
„Sunt omul naţionalei!” Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat că aşteaptă o ofertă pentru a prelua naţionala şi a subliniat că vrea un proiect pe termen lung. „Sunt omul naţionalei şi aştept să mi se facă oferta, vin cu cea mai mare plăcere. Dar vreau un proiect pe termen lung”, a declarat Hagi. Anghel Iordănescu a negat informaţia conform căreia ar fi acceptat postul de director tehnic al echipei naţionale. „Cu mine nu a vorbit nimeni, nu am vorbit cu FRF despre aşa ceva, nu ştiu de unde a ieşit acest zvon. În momentul de faţă sunt în Parlamentul României şi sub nicio formă nu voi renunţa la mandatul de senator. Cred că Mircea Lucescu trebuia să intervină şi să-l convingă pe Răzvan să rămână. Hagi trebuie să revină în fotbalul românesc. El trebuie să reuşească şi ca antrenor la nivelul cel mai înalt. Cred că este un tip cu un entuziasm enorm şi este tobă de fotbal”, a spus Iordănescu  
Mitică îl vede pe Oli selecţioner. Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, crede că antrenorul Cosmin Olăroiu va prelua conducerea tehnică a naţionalei României, după plecarea lui Răzvan Lucescu. „Cred că vine Olăroiu la naţională. Oricum, numai preşedintele Federaţiei, Mircea Sadu, ştie sigur cine va fi antrenor, asta e sarcina lui”, a spus Dragomir.

Comentarii

Ultimă oră